Ambasadorul SUA: Şefa DNA a făcut o treabă admirabilă, dar şi-a creat duşmani puternici

E.b. | 26.10.2016

Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, o laudă, pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, într-un interviu acordat News.ro, pentru cum gestionează lupta anticorupţie. Ambasadorul considerând că rezultatele procurorilor DNA se datorează şi modului în care sunt conduşi.

SHARE 1

Pe aceeași temă

  

El afirmă, în contextul scandalurilor recente legate de numele şefei DNA, că şi-a creat "duşmani" din oamenii "destul de puternici" pe care i-a trimis la închisoare, iar acest lucru se vede acum.

 

Klemm afirmă că una dintre dimensiunile în care România a contribuit activ la îmbunătăţirea parteneriatului strategic cu SUA este "întărirea instituţiilor democratice", inclusiv a celor juridice, precum DNA, fapt care a transformat ţara noastră într-un "adevărat model regional" în lupta anticorupţie.

 

Ambasadorul a avut un mesaj de susţinere pentru Laura Codruţa Kovesi, considerând că rezultatele instituţiei pe care o conduce se datorează şi leadership-ului ei.

 

"Este rezultatul unor decizii şi investiţii făcute pe parcursul mai multor ani, dar cred că spune multe şi despre conducerea DNA. Procurorul şef Laura Codruţa Kovesi a făcut o treabă admirabilă. Acum câţiva ani, SUA i-a oferit un premiu, «Femei curajoase din România», pentru puterea convingerilor ei, pentru recordul de succese ca procuror şi pentru eforturile foarte curajoase de a lupta împotriva corupţiei", a spus Hans Klemm.

 

Întrebat cum vede acuzaţiile de plagiat şi de muşamalizare a deciziilor privind teza sa de doctorat, ambasadorul a afirmat că există instituţii care pot verifica aceste lucruri, însă trebuie luat în considerare şi faptul că şefa DNA a trimis la închisoare "oameni destul de puternici".

 

"Ca procuror şef al DNA, a condamnat la închisoare nişte oameni destul de puternici. Nu e surprinzător că are duşmani ca urmare a acestui lucru şi cred că vedeţi acest lucru în momentul de faţă. Dacă există vreo pată pe activitatea ei, există autorităţi care vor putea investiga şi evalua, dar eu o aplaud puternic pentru recordul de succes în a conduce lupta anticorupţie a României", a susţinut, pentru News.ro, Hans Klemm.

 

VEZ IMAGINI

 

Diplomatul a comentat şi acuzaţiile aduse de politicieni din România faţă de deciziile numeroase de reţinere dispuse de procurori. Întrebat dacă există adevăr în criticile privind aşa-numitul "spectacol al cătuşelor" invocat de lideri politici, ambasadorul a spus că este la latitudinea cetăţenilor să spună cum ar trebui să se comporte procurorii şi judecătorii, conform News.ro.

 

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22