Ambasadorul SUA: Singurele steaguri care contează pentru mine sunt cele ale SUA şi României

E.b. | 14.09.2016

Hans Klemm, ambasadorul SUA, afirmă că singurele steaguri importante pentru el sunt ”cele ale Americii şi Românie”, iar fotografia în care el apare cu drapelul secuiesc ”a fost făcută într-un context” în care a vrut să fie ”politicos” , Parteneriatul dintre cele două state este mai puternic decât a fost vreodată, spune Klemm.

Pe aceeași temă

 

 

”Singurele steaguri care contează pentru mine sunt cele ale Americii şi României. Fotografia respectivă a fost făcută într-un context în care doar am vrut să fiu politicos”, a declarat ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, miercuri, la Craiova., conform News.ro.

 

În acelaşi context, Hans Klemm a precizat că nu ar trebui să existe dubii în legătură cu parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite al Americii, afirmând că a avut o discuţie cu ministrul de Externe care l-a ”încurajat” să meargă la Craiova şi să explice de ce a făcut fotografia cu drapelul secuiesc.


”M-a încurajat să vin la Craiova şi să explic aici opinia mea legată de acea fotografie. Nu ar trebui să existe niciun dubiu în privinţa angajamentului nostru faţă de parteneriatul strategic pe care îl avem cu România,” a precizat ambasadorul SUA.


Hans Klemm a mai spus că parteneriatul dintre cele două state este chiar mai puternic decât a fost vreodată.


”Parteneriatul strategic româno-american este acum mai puternic ca niciodată”, a declarat ambasadorul.


Hans Klemm a avut miercuri o întâlnire cu rectorul Universităţii din Craiova şi cu studenţii care beneficiază de burse de pregătire la Uzina Ford.


Miercuri dimineaţă, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de ambasadorul SUA, Hans Klemm, ţinând în mână steagul Ţinutului Secuiesc. Fotografia este însoţită de un mesaj în care Antal susţine că i-a făcut cadou oficialului american acest steag, ”care a devenit şi simbolul lipsei de respect a autorităţilor faţă de comunitatea secuiască”.


În fotografia publicată de Antal Arpad mai apar, alături de primarul din Sfântu Gheorghe şi de ambasadorul SUA, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi episcopul reformat al Ardealului Kato Bela.


Antal Arpad a publicat şi un mesaj în limba maghiară, iar ulterior a fost postată şi o precizare în limba română.

 

Fotografia respectivă a fost postată şi de către preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, pe pagina sa de Facebook.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22