Pe aceeași temă
"Acest imam are două feţe. Una încearcă să arate că protejează şcolile, inclusiv în România - au 11 şcoli în România -, au organizaţii umanitare. De asemenea, când vorbeşte pentru presa străină transmite mesaje de prietenie, toleranţă etc. Dar partea întunecată a sa... el vorbeşte în limba turcă şi întotdeauna îşi îndeamnă suporterii să fie clandestini, să se ascundă, să aştepte momentul potrivit şi atunci să ajungă la cârma instituţiilor. În ultimii doi ani am văzut această faţă urâtă a sa", a declarat ambasadorul la Realitatea TV.
Ambasadorul susţine că grupului lui Gulen "este ca Illuminati", acţionând din umbră. El explică şi de ce autorităţile turce au luat măsuri dure împotriva unor membri din administraţie, inclusiv din justiţie.
"Este un grup de oameni care îl urmează pe un cleric musulman radical (Fethullah Gulen, n.r). Acesta locuieşte în SUA, într-un exil autoimpus. Membrii acestui cult religios islamic sunt prezenţi în diferite instituţii - Armată, Poliţie, Serviciile de Informaţii, în sistemul judiciar - aşa că atunci când în armată primeşti ordine de la superiori şi ei au primit, la rândul lor, ordine de la acest imam. În interiorul statului, au format un stat paralel", spune diplomatul.
Osman Koray Ertaş afirmă că serviciile turce de informaţii au lansat avertismente de ani de zile că membrii acestei structuri paralele sunt prezenţi în Armată, dar "Armata are un statut special". "Nimic nu s-a făcut pentru a-i căuta pe aceşti membri. Din nefericire, ieri am învăţat o mare lecţie. Membrii acestui grup au încercat să lanseze această intervenţie militară în ţară: a fost un lucru evident, cei mai mulţi generali au fost împotriva acestei lovituri de stat", spune el.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Statelor Unite să îl predea pe clericul musulman Fethullah Gulen pe care îl acuză pentru tentativa de lovitură de stat.
Într-un discurs rostit în mijlocul susţinătorilor săi strânşi la Istanbul, Erdogan a spus că există “forţe externe care vor să întoarcă această naţiune împotriva forţelor armate”.
Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a declarat, sâmbătă, că aşteaptă privind eventuala implicare a lui Fethullah Gulen, aflat în exil în Statele Unite, în tentativa de lovitură de stat din Turcia, precizând că autorităţile americane nu au primit până acum vreo solicitare de extrădare.