Amendament cu dedicație pentru UDMR la legea de combatere a spălării banilor

Redactia | 22.10.2018

Comisia Juridică a adoptat luni un nou amendament la directiva europeană privind combaterea spălării banilor, amendament cu dedicație pentru UDMR.

Pe aceeași temă

 

 

 Proiectul de lege privind combaterea și prevenirea spălării banilor intrase în dezbaterea plenului însă a fost retras din plen la cererea PSD și amendat urgent de către Comisia Juridică. Modificarea apare în contextul în care Liviu Dragnea trebuia să se întâlnescă azi cu liderul UDMR, Kelemen Hunor pentru a negocia adoptarea legii off shore și cea a legii spălării banilor, scrie Hotnews.ro. 

 

Cei doi lideri nu s-au mai întâlnit. Fără o majoritate stabilă în Parlament, PSD are nevoie de sprijinul UDMR pentru a putea adopta mai proiectele de lege.

 

Potrivit proiectului de lege, asociațiile și fundațiile vor avea obligația să raporteze instituțiilor statului toti beneficiarii finali, iar în caz contrar pot fi sancționați drastic. Alături de fundații și ONG-uri erau incluse şi "asociaţiile, federaţiile, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial", sintagmă în care se încadra și UDMR.

 

La intervenția PSD, dezbaterile din plen pe tema proiectului de lege au fost suspendate și acesta a fost retrimis la Comisia Juridică. Deputații juriști au amendat textul astfel "în cazul asociațiilor și fundațiilor cu excepția organizațiilor cetățeniilor aparținând minoritățiilor naționale, memebre ale Consiliului Minoritățiilor Naționale".

 

Proiectul de lege privind implementarea directivei europene privind combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului amendat a reintrat în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, iar miercuri va fi supus votului. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22