Ana Blandiana şi-a lansat cea mai nouă carte, `Fals tratat de manipulare` la Gaudeamus

Andreea Marcu | 24.11.2013

Pe aceeași temă

Scriitoarea Ana Blandiana şi-a lansat sâmbătă, la Gaudeamus, cartea „Fals tratat de manipulare”. La eveniment au luat parte autoarea volumului, criticii literari Tania Radu şi Alex Ştefănescu şi directorul general al editurii „Humanitas”, Lidia Bodea.

Ana Blandiana a mărturisit că nu crede că „părerea autoarei despre carte are prea multă importanţă sau multe şanse de a fi corectă” şi că volumul ei nu este unul despre poezie, ci despre lumea în care ea a scris poezie. Scriitoarea a mai adăugat că speră ca „Fals tratat de manipulare” să fie citită „în mod intelectual inclusiv de cei a căror imagine are de pierdut” în carte şi a declarat că cea mai mare dorinţă a ei este să poată vorbi cândva cu fiecare cititor, deoarece părerea cititorilor despre acest volum pe care l-a scris „enorm de greu” o interesează în mod special.

Despre cât de greu i-a fost Anei Blandiana să scrie „Fals tratat de manipulare” a vorbit şi directorul general al editurii „Humanitas”, Lidia Bodea. Aceasta a povestit cum, deşi autoarea este o scriitoare care „dă un titlu şi acela rămâne”, între conceperea titlului şi publicarea volumului au trecut câţiva ani, fiind vorba despre una dintre cărţile „pe care scriitorul simte că dacă nu le scrie, moare”. Lidia Bodea a subliniat faptul că „Fals tratat de manipulare” nu este nici un volum de memorii, nici un volum de poezii, ci mai degrabă „un joc al memoriei” în care manipularea este atât temă, cât şi personaj. 

Criticul literar Tania Radu a declarat că volumul poate fi considerat un „manual de suportat dezamăgiri” în care dreptatea este dreptatea adevărului personal. Cartea este, în opinia Taniei Radu, una răscolitoare, „care te urmează şi te ghidează” şi nu doar tabloul întâmplărilor trăite de autoare, ci o adevărată „ţesătură de paşi prin memorie”.

Dificultatea de a scrie la persoana I este asumată şi depăşită de Ana Blandiana în „Fals tratat de manipulare”, după părerea criticului Alex Ştefanănescu. Acesta a văzut volumul ca o carte în care „un om încearcă să înţeleagă dacă a reuşit de-a lungul vieţii să fie el însuşi” şi a admirat felul autoarei de a-şi păstra demnitatea şi de a fi onestă şi implicată în acelaşi timp, considerând-o „un clasic în viaţă”.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22