Pe aceeași temă
Gigi Becali a rămas fără 1,7 milioane de euro, sumă confiscată de stat ca urmare a sentinței din dosarul Valiza, scrie Hotnews. În acest caz, în care Becali a fost condamnat în 2013 la trei ani de inchisoare, ANAF a recuperat deja prejudiciul.
Acum, Gigi Becali spune că nu-i pare rău de bani, ci că a stat în pușcărie: ”O hotărâre judecătorească a Înaltei Curţi a stabilit că este corupţie. Banii din corupţie se confiscă şi se consideră ca fiind prejudiciu. Au fost atunci puşi într-un cont asigurator la BCR, iar acum, când s-a făcut executarea, deci după ce a rămas definitivă şi irevocabilă, s-au transferat banii din contul asigurator într-un cont public, al statului român, la ANAFPentru orice om din lume sunt bani mulţi. I-am câştigat aici, nici nu am dat cu sapa prea mult pentru ei. Mi-a dat Dumenzeu noroc şi am câştigat banii mai uşor. Nu îmi pare rău de bani, îmi pare rău că am facut 4 luni de puşcărie în plus. 4 luni din viaţa mea i-am petrecut în puşcărie, departe de familia mea. O să încerc să ajung la Laura Codruța Kovesi ca să vadă ce se întâmplă în închisori, unde oamenii nu primesc zilele libere care sunt specificate în lege. Dacă vrea să facă doamna Kovesi acest lucru pentru sufletul ei.”, a declarat Becali, joi, la România TV.
In iunie 2013, instanta suprema a dispus si confiscarea sumei de 1.700.000 de euro de la George Becali si Teia Sponte, fost vice presedinte in Consiliul de Administratie al Clubului Steaua Bucuresti, acestia fiind invinuiti de "dare de mita" si "fals in inscrisuri". In 23 ianuarie 2015, banii au fost virati in contul Trezoreriei Ilfov, dupa un an si opt luni de la pronuntarea deciziei definitive, potrivit unui raspuns al ANAF la o solicitare Hotnews.
"Urmare a demersurilor intreprinse de catre organele de executare silita, contravaloarea in lei a celor 1.700.000 euro, respectiv suma de 7.650.850 lei, a fost virata de Banca Comerciala Romana, sucursala Unirii, la Trezoreria operativa Ilfov, in data de 23.01.2015.", se arata intr-un raspuns trimis de ANAF pentru Hotnews.