Pe aceeași temă
"Conform datelor provizorii centralizate până în prezent, ANAF a colectat în 2016 venituri bugetare cumulate în cuantum de 199,40 miliarde de lei, cu 2,60 de miliarde de lei mai mult decât în 2015 și cu 3,52 miliarde de lei (1,8%) mai mult decât programul prevăzut în ianuarie 2016 de legile bugetare, în timp ce programul revizuit la rectificarea din noiembrie 2016 a fost îndeplinit în proporție de 99,8%," anunta ANAF intr-un comunicat.
Conform sursei citate, până în prezent la bugetul de stat s-au colectat 137,43 miliarde de lei față de 137,46 miliarde de lei în 2015, cu 3,3% mai mult față de programul inițial, gradul de realizare a programului revizuit fiind de 99,4%, astfel:
- la impozitul pe profit s-au colectat 15,38 miliarde de lei, cu 7,3% mai mult față de programul inițial și cu 0,5% mai mult decât programul revizuit;
- la impozitul pe venit s-au colectat 27,37 miliarde de lei, cu 5,8% mai mult față de programul inițial și conform programului de colectare revizuit;
- TVA colectată a fost de 51,66 miliarde de lei, cu 0,7% (353 milioane de lei) mai puțin față de programul inițial și cu 2% (1,06 miliarde de lei) mai puțin decât programul revizuit. Deși cota standard de TVA a fost redusă cu 16,6% față de 2015, TVA colectată de ANAF în anul 2016 este cu doar 9,6% (5,46 miliarde) mai mică față de 2015, fiind recuperate 7 puncte procentuale. Cota standard a fost redusă de la 24% la 20% din 1 ianuarie 2016, cu influență fiscală reflectată din luna februarie, iar cota redusă de 9% la alimente s-a aplicat pentru tot anul 2016, în timp ce în 2015 această cotă s-a aplicat începând cu 1 iunie.
ANAF anunta de asemenea ca, în 2016, s-a rambursat TVA în valoare de 15 miliarde de lei. TVA rambursată în acest an este cu 3 miliarde mai mică decât în 2015 ca efect direct al reducerii cotelor de impunere cu TVA și al aplicării prevederilor legale în materie de grup fiscal.
- colectarea de accize (inclusiv taxa pe viciu) a fost de 26,84 miliarde de lei, cu 929,4 milioane de lei mai mult decât în 2015, gradul de realizare a programului revizuit fiind de 97,8%.
- la capitolul „rest venituri” colectarea a fost mai mare cu 1,2 miliarde de lei față de 2015, și cu 287,9 milioane lei mai mult decât programul prevăzut de legile bugetare anuale rectificate.
- La bugetele de asigurări sociale s-au colectat 61,97 miliarde lei cu 4,43% mai mult față de 2015, programul prevăzut de legile bugetare rectificate fiind realizat în proporție de 100,7%.
ANAF reaminteste ca 25 ianuarie 2017 este data limită a depunerii declarațiilor fiscale și a plății obligațiilor fiscale aferente lunii decembrie 2016 și trimestrului IV 2016, precizand ca rezultatele finale ale activității de colectare a veniturilor bugetare din 2016 vor fi publicate inclusiv pe www.transparenta-bugetara.gov.ro sau în secțiunea “Transparența Bugetară” de pe www.mfinante.ro după 15 februarie 2017 – data închiderii exercițiului bugetar pentru anul 2016.
Dragoș Doroș, numit șef al ANAF in timpul guvernului Cioloș, si-a dat demisia din functie, in urma unor critici venite din partea noului ministru de Finanțe Viorel Ștefan. Demisia ar fi venit dupa ce ANAF a fost acuzat de incasari mai slabe decat cele estimate, urmand ca institutia sa fie investigata de comisia parlamentara a noii majoritati parlamentare, mai anunta Profit.ro.