Anchetă la Academia de Informații după autodenunțul senatorului PSD Eugen Teodorovici

Dora Vulcan | 18.10.2017

Senatul Academiei de Informaţii va face o anchetă pentru a verifica în ce condiții i-a fost eliberată senatorului PSD Eugen Teodorovici o diplomă de absolvire a unor cursuri de 45 de zile. Senatorul a spus că ”a primit” o diplomă de la ANIMV pentru absolvirea unor cursuri de trei luni la care nu a fost.

Pe aceeași temă

 

 

 "Domnul Eugen Teodorovici a absolvit Colegiul Național de Informații în 2013, un curs posuniversitar de 45 de zile dedicat civililor. Senatul actual al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) s-a autosesizat pentru a verifica condițiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici. Vă informăm că rezultatul acestor verificări va fi comunicat public pe site-ul ANIMV", precizează Academia SRI, într-un răspuns pentru stiripesurse.ro.

 

 

Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici a dezvăluit, într-o emisiune la Televiziunea Română, că a primit o diplomă de master de la Academia Naţională de Informaţii fără să fi trecut vreodată pe la cursuri. Fostul ministru a declarat că nu ştie exact în ce an ar fi primit diploma, 2012 sau 2013 și că nu ştie la ce cursuri s-a înscris. 

 

 

 

 

Dialog Teodorovici - Robert Turcescu (invitat și el la emisiune)

 

Teodorovici: Eu am o diplomă de la Academie.

 

Turcescu: Care Academie?

 

Teodorovici: Păi spuneti dumneavoastră, ați fost cel mai perspicace. Vedeți că v-ați dat de gol, cum ați muscat din capcană.

 

Turcescu: Ce diplomă?

 

Teodorovici: Pe trei luni de zile, este un curs postuniversitar.

 

Turcescu: Dar care Academie?

 

Teodorovici: O academie, nu știu cum îi zice... Academia de...

 

(intervine cineva: Academia Națională de Informații a SRI)

 

Turcescu: Așa!

 

Teodorovici: Am o diplomă de master sau ce este el, curs postuniversitar, unde nu am fost nici măcar o dată.

 

Turcescu: Păi și cum ați luat diploma?

 

Teodorovici: Nu știu, întrebați-i pe cei care mi-au dat diploma.

 

Turcescu: Păi de ce v-ați dus să o luați?

 

Teodorovici: Nu, mi s-a adus, nici măcar n-am luat-o eu. Mi s-a dat, da, pur ți simplu.

 

Turcescu: Dar de ce v-au dat diploma aia?

 

Teodorovici: Probabil că merit.

 

Moderator: Dar cine v-a contactat să vă dea o diplomă?

 

Teodorovici: Nu, diploma a venit la finalul acelor trei luni de zile. La care, recunosc, eu n-am fost.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22