Pe aceeași temă
Procurorii militari care fac investigații privind intervenția jandarmilor la protestul din 10 august au existins ancheta, analizând informațiile care au apărut în spațiul referitoare la agresiuni ale forțelor de ordine asupra a 4 cetățeni israelieni care nu participau la protest, a precizat, pentru stiripesurse, prim procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu.
Potrivit magistratului, până la acest moment, cele patru persoane nu au depus plângeri.
Parchetul va solicita informații Ambasadei Israelului.
Un taximetrist și trei clienți israelieni au fost agresați de jandarmi, vineri noaptea, după mitingul diasporei. Scena a fost filmată de martori iar imaginile au fost postate pe Facebook. Mai mulţi turişti israelieni acuză forţele de ordine că i-au bătut. Israelienii loviţi de jandarmi susţin că ei au plecat de la un hotel cu taxiul, că nu aveau nicio legătură cu protestele, dar asta nu a contat pentru forţele de ordine. În imaginile surprinse pe Bulevardul Ion Mihalache, se observă cum turiştii israelieni sunt scoşi dintr-un taxi de către jandarmi, puşi la pământ şi încătuşaţi. Momentul a fost filmat de mai mulţi jurnalişti şi martori care au asistat la întreaga scenă. Prezenţa lor i-a deranjat, însă, pe jandarmi. Turiştii mai spun că le-au arătat poliţiştilor şi jandarmilor că au paşapoarte care atestă faptul că sunt cetăţeni străini. În zadar. Au fost loviţi în continuare şi culcaţi la pământ.
Israelienii sunt furioşi pentru că, şi după ce s-au lămurit lucrurile, nimeni nu a prezentat scuze pentru agresarea lor. Acum, vor să dea în judecată poliţia română.
Ulterior, turiștii au fost ridicaţi de pe asfalt, iar după o discuţie de câteva minute cu jandarmii au fost descătuşaţi.
Într-un final, israelienii au fost lăsaţi să-şi continue drumul cu taxiul.
Ambasada Israelului a reacţionat după apariţia imaginilor de la incidentul de vineri seară.
Momentul agresiunii filmat de jurnaliști, agresați și ei pentru că filmau:
"Cu privire la incidentele în care au fost implicaţi patru turişti israelieni vineri seară, ambasada Statului Israel comunică următoarele: Având în vedere dovezile pe care le avem în acest moment, se pare că turiştii israelieni, nevinovaţi, s-au afla foarte aproape de locul unde s-au petrecut incidentele violente de vineri seara, în timp ce mergeau cu un taxi, de la hotel, către un restaurant din Bucureşti. Au fost opriţi, traşi afară din maşină, şi în ciuda faptului că au arătat paşapoartele străine şi au explicat că nu au nimic de a face cu evenimentele în curs, au fost bătuţi de către forţele de ordine. Considerăm acest incident ca fiind inacceptabil şi extrem de serios. Turiştii israelieni care au avut de suferit de pe urma intervenţiei brutale vor depune plângere penală împotriva agresorilor", se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei Israelului în România.