Pe aceeași temă
O masă tradițională pentru 1.000 de persoane, un program cultural artistic cu specific românesc, materiale promoționale tipărite și cadouri au fost cheltuieli fixate anterior prin HG și decontate din bugetul arbitrului telecom (ANCOM), condus de Sorin Grindeanu, scrie Hotnews.ro.
România a fost votată de 137 de state membre dintre cele 179 prezente, obținând primul loc în cadrul Regiunii C (Europa de Est și Asia de Nord), unde 7 țări au candidat pentru 5 locuri.
România, reprezentată de oficiali ai ANCOM și ai Ministerului Comunicațiilor, a obținut luna trecută al șaptelea mandat consecutiv în Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU).
"137 dintre cele 179 de state membre prezente au votat în favoarea României! Este un mare succes pentru țara noastră, pentru că astfel vom avea un cuvânt important de spus în conducerea organizației care dă direcția la nivel internațional în domeniul telecomunicațiilor”, a declarat atunci președintele ANCOM, Sorin Grindeanu.
Acesta a postat pe Facebook o poză cu 20 de persoane care au făcut parte din delegația română în Dubai, în imagini apărând inclusiv secretarul de stat din Ministerul Comunicațiilor, Manuela Catrina.
Guvernul Dăncilă a adoptat în luna septembrie din acest an o Hotărâre privind aprobarea desfășurării activităților de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor desfășurată la Dubai, Emiratele Arabe Unite, în perioada 29 octombrie - 16 noiembrie 2018, și a normativelor de cheltuieli pentru acțiunile de protocol și cu caracter cultural-artistic ce se vor efectua în cadrul activităților de susținere a candidaturii României.
"În acest scop este necesară aprobarea următoarelor normative de cheltuieli pentru acțiunile de protocol, de tip recepție, cu prezentarea unui program cultural-artistic susținut de artiști români:
- închirierea spațiului pus la dispoziție de organizatori pentru organizarea recepției și a aparaturii tehnice aferente organizării recepției (sonorizare, lumini, personal, etc);
- oferirea unei mese tradiționale în cadrul recepției, pentru aproximativ 1000 de participanți;
- materiale necesare amenajării spațiului închiriat pentru organizarea recepției (bannere, aranjamente florale);
- onorariul pentru artiștii care vor susține programul cultural-artistic cu specific românesc, organizat în cadrul recepției;
- cadouri pentru participanții de la recepția de susținere a candidaturii României;
- materiale promoționale tipărite pentru a fi oferite pe tot parcursul Conferinței Plenipotențiarilor UIT (PP-2018);
- transportul prin intermediul serviciilor specializate de curierat și/ sau transport marfă a materialelor tipărite (broșuri, pliante, invitații etc – estimate la 4500 buc.), a cadourilor (diverse obiecte de protocol – estimate la 1.700 buc.) și a materialelor necesare amenajării spațiului în care va avea loc recepția de susținere a candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul UIT (bannere, roll-up-uri, bannere tip spider, steaguri, elemente de decor cu specific național etc), precum și altele asemenea.", se arăta în Nota de Fundamentare a HG nr. 757/2018.
articolul integral, pe Hotnews.ro