Andreea Paul-Vass: Am refuzat Economia pentru ca as fi creat o problema gratuita noului guvern

Fara Autor | 15.02.2012

Pe aceeași temă

 

Andreea Paul-Vass a refuzat sa preia conducerea Ministerului Economiei pentru a nu crea o "problema gratuita" noului Guvern in urma informatiilor privind incompatibilitatea sa in cazul Hidroelectrica.
 
"Refuzul meu a avut o ratiune solida, pe care cred ca orice persoana matura o înţelege. Pe de o parte, nu am vrut să creez o problemă gratuită noului Guvern în urma campaniei mediatice care a creat şi amplificat motivele halucinante, neserioase, de incompatibilitate la adresa mea, fără nicio bază legală, morală sau profesională. Am obligaţia de a-mi proba integritatea. Numai cu răbdare pot face acest lucru. Timpul este prietenul meu cel bun",a afirmat Vass intr-o postare pe blog, potrivit Mediafax.
 
Vass mai susţine că, pe de altă parte, mandatul scurt nu i-ar fi permis să concilieze acţiunea pe termen lung, viziunea sa pentru acest minister, "în care roadele s-ar fi văzut în viitor", cu ceea ce îi cerea politica, adică acţiuni pe termen scurt.
 
"Portofoliul economiei este extrem de important. Pentru dezvoltarea economică solidă a unei ţări e nevoie de strategii de competitivitate pe termen mediu şi lung. Am ajuns la maturitatea necesară pentru a-mi da seama ca în aceste 8 luni de mandat nu aş fi putut să pun în aplicare aceste strategii oricât de multă bunăvoinţă şi profesionalism aş fi avut eu şi echipa mea. Îmi asum o astfel de responsabilitate dacă am garanţia că pot deveni viabile măsurile pe care le susţin pe termen mediu şi lung. Acţiuni pe termen scurt, acţiuni cu impact imagistic nu mă caracterizează", mai afirmă consilierul.
 
Andreea Paul-Vass, consilierul pe probleme economice al premierului, a fost nominalizată, săptămâna trecută, pentru portofoliul Economiei, dar a refuzat să preia postul de ministru, afirmând doar că argumentele sunt în primul rând personale şi că le mulţumeşte colegilor din PDL pentru încrederea acordată.
 
 
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22