Andrei Baciu (PNL), secretar de stat în Ministerul Sănătății, numit de Ciolacu președinte al CNAS

Redactia | 17.08.2023

​Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și fost vicepreședinte CNAS, a fost numit președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Pe aceeași temă

Andrei Baciu a fost susținut de către PNL pentru această funcție, el fiind, de altfel, președinte al PNL Sector 3. Casa Națională de Asigurări de Sănătate se află în subordinea Guvernului, nu a Ministerului Sănătății, astfel că numirea se face de către premier.

Anunțul privind numirea lui Baciu la șefia CNAS a fost făcut chiar de Baciu, pe Facebook, el mulțumind PNL și lui Nicolae Ciucă.

„După mai bine de 3 ani și jumătate în inima Ministerului Sănătății ca secretar de stat și o implicare de un an și jumătate în conducerea CNCAV, am ales să pășesc pe un nou drum.

Toată această perioadă care a fost dominată de un eveniment pe care (sper să) nu-l întâlnești decât o dată în viață, o pandemie care a afectat întreaga planetă, mi-a oferit o experiență inestimabilă. Din care am învățat enorm. Atât profesional, ca medic, cât și la nivel uman, personal.

Toată această experiență mă face încrezător că voi putea face lucruri bune pentru pacienții din România și din postura de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. (...)

Avem nevoie de o societate în care sănătatea nu e doar o prioritate, ci o realitate împlinită. Cred cu tărie că putem crea un mediu mai sănătos, mai uman pentru toți pacienții din România”, a scris Andrei Baciu.

Andrei Baciu urmează să o înlocuiască la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe Adela Cojan, care a „prins” două mandate de președinte al Casei: noiembrie 2019 - ianuarie 2021 și septembrie 2021 - prezent. Cojan a venit la conducerea CNAS tot pe filiera PNL, în noiembrie 2019, din poziția de fost director executiv al spitalul privat Polisano din Sibiu, odată cu Victor Costache, numit la acea vreme ministru al Sănătății.

Andrei Baciu - CV

Andrei Baciu (37 de ani) este medic specialist chirurgie cardiovasculară (a terminat Facultatea de Medicină în București în anul 2011) și a urmat un program de formare în management spitalicesc la Școala Națională de Sănătate Publică din București. În domeniul managementului sanitar, experiența sa mai include un program de formare la Open University din Marea Britanie, potrivit propriului CV.

Andrei Baciu este, de asemenea, membru PNL și președintele filialei sector 3 a Partidului Național Liberal.

În anul 2016, Andrei Baciu a fost la un pas de a fi numit ministrul Sănătății în Guvernul Cioloș, însă propunerea a fost retrasă după apariția în spațiul public a unor fotografii din perioada când el lucra ca manechin.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22