Andrei Marga neagă: Nu am fost colaborator şi nu am dat nici un fel de note informative la Securitate

Fara Autor | 23.12.2012

Pe aceeași temă

Andrei Marga, preşedintele actual al Institutului Cultural Român, spune, într-un comunicat trimis către MEDIAFAX, că nu a fost colaborator şi nu a dat nici un fel de note informative la Securitate.

Andrei Marga spune în comunicat că a aflat de pe site-uri că Revista 22 publică o "ştire" în care se spune că el a dat note informative în 1977-1978, fără a fi colaborator al fostei Securităţi.

Cu toate acestea, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) este instituţia care a stabilit, printr-o decizie luată în 6 noiembrie şi făcută publică vineri, că Andrei Marga, fost ministru de Externe şi actual şef al ICR, nu a fost colaborator al Securităţii, deşi acesta a furnizat informaţii sub numele de cod Horia, fără a exista însă un angajament al acestuia.

Citeste AICI notele informative date de Andrei Marga sub numele de cod "Horia"

"Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea 'Babeş-Bolyai'. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat şi recent. Nu s-a găsit nimic compromiţător", spune, însă, Andrei Marga, în comunicatul remis MEDIAFAX.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22