Andrei Pleşu şi-a lansat cartea `Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri` la Gaudeamus

Andreea Marcu | 24.11.2013

Pe aceeași temă

Scriitorul Andrei Pleşu şi-a lansat, sâmbătă, colecţia de interviuri „Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri” în cadrul Festivalului Internaţional Gaudeamus. În carte se regăsesc o treime din interviurile date de autor din 1989 până în 2012.

Autorul a ţinut să menţioneze faptul că volumul reuneşte documente, informaţii şi opinii, chiar opinii pe care nu le mai are integral în prezent, dar pe care a ales totuşi să le publice, toate acestea reprezentând „oglinzi ale epocii” şi că în conceperea cărţii şi-a dat seama „cât timp şi câtă energie am petrecut în ultimii 23 de ani clămpănind”. Scritorul a reprodus definiţia interviului dintr-o revistă americană, „The Nation”, de la sfarşitul secolului al XIX-lea: „o sumă de vorbe tâmpite spuse de un politician în urma unor vorbe şi mai tâmpite spuse de un redactor”, pentru a accentua faptul că interviurile din carte nu pot fi descrise astfel deoarece majoritatea intervievatorilor săi e formată din scriitori şi nu din ziarişti. Andrei Pleşu a mai precizat că a dat toate tipurile de interviuri de-a lungul timpului, de la „interogatorii” la interviuri în stilul „nuca în perete”, de la interviuri omagiale la cele provocatoare de scandal sau chiar interviuri „glossy” şi că, pentru o perioadă de timp, a decis să nu mai dea interviuri.

Criticul Dan C. Mihăilescu a menţionat că volumul tratează numeroase teme precum: kitsch-ul, felul în care trebuie să fie un interviu, negativismul românesc, oraşul Bucureşti, eurocentrismul faţă de lumea arabă sau omul kitsch întâlnit la televiziuni. Dan C. Mihăilescu a mai subliniat faptul că singurul intervievator care apare de două ori în carte este scriitoarea Ioana Pârvulescu. Singura dată când Andrei Pleşu a răspuns: „mă flataţi” a fost atunci când Ioana Pârvulescu a spus că orice rând al scriitorului seamănă cu un moment al lui Caragiale, a adăugat criticul.

Directorul general al editurii „Humanitas”, Lidia Bodea, a comparat penultima carte publicată de Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus” cu „Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri”, afirmând că prima reprezintă „o doză de etern”, iar, cea lansată acum este „o doză de prezent” şi a remarcat faptul că volumul nu conturează o poziţie atotcunoscătoare a lui Andrei Pleşu, ci una care lasă loc îndoielii şi nuanţelor . Lidia Bodea a declarat că a avut două „şocuri” atunci când a citit cartea, fiind impresionată, pe de o parte, de constanţa din tonul scriitorului în cei 23 de ani de interviuri şi, pe de altă parte, de relevarea unei lumi necunoscute pe care nu o percepuse până atunci, având senzaţia că trăise „într-un clopot de sticlă” în perioada liceului şi a facultăţii.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22