Angajaţi din administraţia locală, în grevă japoneză. Ei cer majorarea salariile

E.b. | 22.11.2016

Angajaţi din administraţia locală sunt marţi în grevă japoneză. Ei poartă banderole pe braţ, dar fără a întrerupe activitatea, nemulţumiţi că funcţionarii publici şi personalul contractual nu au primit majorări salariale, aşa cum s-a întâmplat în educaţie şi în sănătate.

Pe aceeași temă

 

 

Funcţionari publici din 1.200 de primării şi consilii judeţene şi din 260 de instituţii publice deconcentrate ale ministerelor participă la protest, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, conform News.ro.


Liderul SNFP a spus că funcţionarii publici şi personalul contractual protestează pentru că Guvernul şi Parlamentul au neglijat această categorie profesională şi nu i-au acordat în 2016 nicio creştere salarială.


"Pentru sănătate au acordat o creştere salarială, la fel şi pentru învăţământ, însă o măsură similară nu a fost luată şi pentru administraţia locală, ceea ce a creat o stare de tensiune în rândul funcţionarilor publici şi personalului contractual”, a precizat Oprescu.


El a adăugat că protestul cu banderole pe braţ s-a dorit a fi un semnal de alarmă că este necesară modificarea şi completarea Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/2016, astfel încât prevederile privind creşterile salariale să fie  aplicate unitar şi să includă şi angajaţii din administraţia publică locală. Oprescu a precizat că angajaţii din administraţie au decis să protesteze marţi pentru că miercuri ar urma să se discute în şedinţa Comisiei de muncă din Parlament OUG 43/2016.


Sebastian Oprescu a precizat că Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici nu este organizatorul acestui protest, dar susţine revendicările angajaţilor din administraţia publică locală.


„Este o grevă japoneză fără întreruperea activităţii, un protest civilizat pentru a atrage atenţia, corect şi real, Parlamentului şi Guvernului că tensiunile sunt mari şi că dacă nu se modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 vor apărea alte forme de protest, fiind posibilă organizarea unei greve generale, la nivel naţional”, a mai spus Oprescu.

 

Liderul SNFP a mai spus că în administraţia locală este absolut necesară o creştere salarială, pentru că în acest domeniu sunt salarii de cel mult 1.600 – 1.700 de lei, deşi angajaţii au studii superioare şi vechime în muncă.

 

Sebastian Oprescu a precizat că luni a discutat cu ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, care i-a spus că prin proiectul Legii salarizării vor fi rezolvate mare parter din aceste probleme.

 

„Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, organizaţie sindicală ce reuneşte funcţionari publici şi personal contractual din întreg spectrul administraţiei publice - primării, prefecturi, consilii judeţene, inspecţia muncii, inspecţia socială, control, finanţe, transporturi, cultură şi cinematografie, forţele de muncă, protecţia consumatorului, tineret şi sport, direcţii de sănătate publică, mediu, precum şi cei din cadrul ministerelor, şi nu în ultimul rând, personalul MAE şi cei cu funcţii specifice, personalul Institutului Cultural Român, al Institutului Diplomatic Român - consilierii de afaceri europene, angajaţi care impun politicile publice ale Guvernului, este solidar cu angajaţii administraţiei publice care trag un semnal de alarmă Guvenului şi Parlamentului pentru aplicarea neunitară a OUG 43/2016, nepăsarea exprimată faţă de administraţia publică locală şi unităţi subordonate ministerelor care nu au beneficiat de creşteri salariale în anul 2016, pentru faptul că atât Parlamentul, cât şi Guvernul fac incertă creşterea salarială din domeniul asistenţei sociale”, a mai spus liderul SNFP. 

 

Şi sindicaliştii Federaţiei Sanitas pichetează marţi, timp de două ore, Ministerul Sănătăţii, în semn de solidaritate cu sindicaliştii care vor negocia Contractul Colectiv de Muncă la nivelul sectorului medical.

 

"Până acum, sănătatea nu a fost considerată un sector prioritar pentru cei care guvernează în prezent  această ţară şi dorim să le aducem în atenţie, încă o dată, problemele cu care se confruntă angajaţii din sănătate şi asistenţa socială", spun reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

 

Ei solicită Ministerului Sănătăţii, conform deciziei Consiliului Naţional, o întâlnire de urgenţă privind negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector.

Proteste ale Federaţiei Sanitas sunt anunţate şi în 29 noiembrie şi 6 decembrie, între orele 11.00 şi 13.00.

 

Federaţia Sanitas a declanşat o grevă generală în 31 octombrie, iar Ministerul Sănătăţii a cerut anularea protestului la Tribunalul Bucureşti. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, în 3 noiembrie, că greva cadrelor medicale din Federaţia Sanitas este ilegală. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22