Angajatele unei sucursale CEC Bank, acuzate că au furat banii clienţilor

E.b. | 09.09.2016

Patru percheziții domiciliare în zona orașului Zlatna, efectuate de Poliţie, într-un dosarul de delapidare și înșelăciune în care sunt implicate angajate ale sucursalei CEC Bank Zlatna.

Pe aceeași temă

Potrivit Poliției Alba, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 – 2016, angajatele unei agenţiei bancare, şi-ar fi însuşit sume de bani, depuse de clienţii băncii în conturile personale de depozit, screi ziarulunirea.ro.

 

Prejudiciu total cauzat este de peste 3.200.000 lei, în dauna a 108 persoane vătămate, iar pe numele celor două femei au fost emise mandate de aducere.

 

Majoritatea pagubitilor sunt oameni in varsta, care au mers din august, de când au aflat, până în prezent, la banca sa ceara explicatii. Paguba estimata este de sute de mii de euro.

 

Cele două angajate i-ar fi indus în eroare pe unii clienţi ai băncii, pentru care nu ar fi efectuat operaţiuni de depunere a banilor în cont sau nu ar fi deschis conturi de depozit pe numele acestora. Ele şi-ar fi însuţit banii clienţilor, eliberând documente care atestau, în mod fictiv, că sumele au fost depuse în conturile lor şi au fost introduse în circuitul bancar, conform Digi24.ro.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22