Pe aceeași temă
În cadrul forumului economic de la Davos, cancelarul german Angela Merkel și ministrul economiei, Sigmar Gabriel, s-au arătat interesați de o viitoare cooperare economică între Uniunea Europeana și Uniunea Eurasiatică, ultima dominată de Moscova. Economia rusă a fost recent afectată de scăderea exporturilor, lucru datorat sancțiunilor aplicate de UE Rusiei. Conditia expusă de guvernul german: Rusia să găsească o soluție de pace în Ucraina de Est, arată Hotnews.
În cadrul forumului de la Davos, Angela Merkel a vorbit despre "posibilitățile unei cooperari într-o zonă de comerț comună", iar Sigmar Gabriel despre faptul că "ar trebui să oferim Rusiei o cale de ieșire". Aparent progrese ar fi fost făcute la reuniunea miniștrilor de externe de miercuri de la Berlin: Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, și Pavel Klimkin, cel al Ucrainei, s-ar fi înțeles asupra retragerii armelor grele din zona de criza, de ambele părți ale liniei de demarcație deja convenite.
Cu toate acestea, ieri au fost înregistrați din nou morți, in luptele de la Donețk.
Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat cu cel puţin 4.800 de morţi.
Potrivit estimărilor serviciilor de informaţii ucrainene, peste 8.500 de militari ruşi erau, pe 15 ianuarie, în estul Ucrainei.
CITIȚI ȘI: NATO isi exprima intentia de a restabili comunicatiile cu armata rusa