Pe aceeași temă
Fondul Monetar International (FMI) este de acord cu adoptarea legii falimentului personal, a declarat miercuri sefa Reprezentantei Comisiei Europene (CE) in Romania, Angela Filote.
“Este o lege de care România are mare nevoie. Noi lucrăm îndeaproape cu Fondul Monetar și Fondul Monetar este de acord că e nevoie de o lege, dar, tocmai pentru că este o lege foarte importantă, ne dorim să fie și o lege foarte bună”, a spus Angela Filote, potrivit Agerpres.
Sefa Reprezentantei CE amai spus ca “am observat în România că adesea legile se dau repede, sub imperiul unor realități sau unor crize și atunci ele nu sunt de cea mai bună calitate și provoacă efecte juridice neplăcute și victime colaterale”, a declarat Filote, la Camera de Comerț și Industrie (CCI) Prahova.