Angela Merkel şi-a anulat participarea la vernisajul unei expoziţii la Ermitaj, unde urma să ia parte şi Putin

Fara Autor | 21.06.2013

Pe aceeași temă

Vizita cancelarului german Angela Merkel în Rusia, cu ocazia Forumului economic de la Sankt-Petersburg, a fost umbrită de un scandal. Astfel, şefa executivului german şi-a anulat participarea împreună cu preşedintele rus Vladimir Putin la deschiderea unei expoziţii la Ermitaj, printre ale cărei exponate se regăsesc şi valori capturate de armata sovietică în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează vineri serviciul în lima rusă al postului de radio Deutsche Welle, citând agenţia de presă DPA.

 

Cancelarul german şi preşedintele rus ar fi trebuit să participe la ceremonia de deschidere a expoziţiei 'Epoca bronzului. Europa fără graniţe', organizată în cadrul Anului Germaniei în Rusia şi Anul Rusiei în Germania.

La această expoziţie urmează să fie prezentate inclusiv 'valorile trofeu', mai bine spus 'captura de război', inclusiv comoara din Eberswalde - cea mai mare colecţie de obiecte de aur din epoca bronzului, pe care trupele sovietice au adus-o la Moscova după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Invocând dreptul internaţional, Berlinul insistă asupra retrocedării acestei colecţii. Rusia, la rândul său, declară că a plătit cu sângele soldaţilor săi pentru aceasta.

Înainte de plecarea Angelei Merkel, partea germană a anunţat, fără nicio explicaţie, că această întâlnire comună /cu Putin/ nu va mai avea loc şi că Merkel revine acasă mai devreme decât era planificat.

Steffen Seibert, un reprezentant al executivului german, a explicat pentru Reuters, preluat de antena rusă a DW, că la ceremonia de deschidere a expoziţiei de la Ermitaj nu fusese prevăzut discursul pe care ar fi trebuit să-l susţină cancelarul Angela Merkel, conform planului iniţial.

În alocuţiunea sa, Merkel avea de gând să abordeze problema retrocedării 'valorilor capturate' de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a explicat pentru DPA o sursă din cadrul delegaţiei oficiale germane la Forumul economic de la Sankt-Petersburg. Din acest motiv, părţile ar fi decis de comun acord, joi seară, să anuleze participarea celor doi lideri la eveniment.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22