Angela MERKEL a început duminică o vizită în CHINA. Merkel este însoţită de o delegaţie de antreprenori germani

P.c. | 07.07.2014

Pe aceeași temă

Cancelarul german Angela Merkel a început duminică o vizită de trei zile în China, a şaptea din 2005, agenda discuţiilor cu oficialii de la Beijing fiind dominată de chestiuni economice şi comerciale. Cancelarul a aterizat la Chengdu, în sud-vestul Chinei, unde s-a întâlnit cu oficiali locali, după care s-a deplasat la Beijing, pentru o întrevedere cu premierul chinez Li Keqiang, relateaza Mediafax.

 

Pentru Germania, cea mai mare economie europeană, China este o piaţă esenţială, de dezvoltarea căreia au beneficiat în special producătorii germani de autoturisme şi utilaje. Pe de altă parte, Germania reprezintă un partener important pentru China din perspectiva tehnologiilor avansate ale companiilor germane, scrie AFP.

 

China este cea mai mare piaţă de export din Asia pentru companiile germane, cu vânzări de 67 de miliarde de euro anul trecut. Totodată, Germania este cea mai mare piaţă europeană pentru China, cu exporturi de 73 de miliarde de euro în aceeaşi perioadă.

 

Cancelarul are programată şi o întâlnire cu preşedintele chinez Xi Jinping.

 

Chestiunea complicată a respectării drepturilor omului în China ar putea fi abordată în discuţiile private, o abordare considerată de germani mai eficientă decât criticarea publică a Beijingului, potrivit AFP.

 

Divergenţele în această privinţă abundă, începând cu o expoziţie de amploare la Beijing dedicată artistului disident Ai Weiwei, cea mai mare organizată până în prezent, la care acesta nu a putut participa, însă, din cauza unei interdicţii impuse de Beijing.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22