Angela Merkel susține integrarea europeană a Republicii Moldova

D.g. | 29.05.2014

Pe aceeași temă

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că susține integrarea europeană a Republicii Moldova. intrevederea pe care a avut-o miercuri seară la Berlin cu primul ministru moldovean Iurie Leancă, premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iațeniuk, și șeful guvernului din Georgia, Irakli Garibașvili, reprezintă un gest de sprijin pentru cele trei state, notează un Comunicat de Presă al Guvernului Republicii Moldova, citat de Agerpres.

În declarațiile de presă, cei patru oficiali s-au referit la situația din regiune și procesul de integrare europeană.

Angela Merkel a spus că în pofida crizei din Ucraina, Germania dorește să aprofundeze relațiile de parteneriat ale UE cu vecinii săi din Estul Europei. Totodată, Angela Merkel a subliniat faptul că UE nu vrea să intre în concurență cu Federația Rusă. Drept urmare, nu se dorește impunerea unei alegeri între Vest și Est. Cancelarul a declarat că UE dorește să semneze în luna iunie Acordurile de 
Asociere cu Moldova și Georgia.

'Moldova și Georgia vor semna la 27 iunie Acordul de Asociere, iar odată cu aceasta relațiile politice, economice și culturale se vor aprofunda. De asemenea, aceste Acorduri vor pune bazele unui parteneriat al reformelor, care va consolida democrația, statul de drept și economia de piață', a declarat Angela Merkel.

La rândul său, premierul Iurie Leancă i-a mulțumit cancelarului german pentru mesajul ferm de susținere în demersul european al Republicii Moldova. 'Nu integrarea europeană, ci incertitudinea cu privire la integrarea europeană este cauza crizei prin care trece astăzi regiunea, deoarece incertitudinea înseamnă instabilitate. Nu ambiguitatea, ci claritatea ne vor ajuta să găsim o soluție de durată pentru actuala criză și pentru instabilitatea în această parte a Europei', a subliniat Iurie Leancă.

De asemenea, premierul moldovean a reconfirmat poziția fermă a Chișinăului în alegerea sa europeană. 'Integrarea europeană este interesul vital al Republicii Moldova, al societății moldovenești și al cetățenilor moldoveni', a concluzionat Iurie Leancă.

Premierul Iurie Leancă se afla într-o vizită de două zile în Germania. Joi, șeful executivului de la Chișinău va participa la ceremonia de decernare a Premiului Charlemagne, la invitația președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy. În cadrul evenimentului, care va avea loc la Aachen, șeful guvernului de la Chișinău va ține un discurs despre rolul lui Van Rompuy în procesele de transformare din Uniunea Europeană și în vecinătatea comunității. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22