ANI: Au crescut sesizările de la cetățeni privind incompatibilități ale aleșilor locali

D.g. | 03.12.2013

Pe aceeași temă

'Gradul de conștiință în rândul cetățenilor a crescut în ceea ce privește sesizarea situațiilor de conflicte de interese sau incompatibilitate pentru aleșii locali, 80% dintre aceste sesizări fiind făcute de persoane fizice sau juridice, au afirmat, marți, reprezentanții ANI, într-un seminar la Giurgiu, potrivit Agerpres.

"Din datele statistice pe care le deținem reiese că în ultimul an 80% din numărul cazurilor de incompatibilitate sau conflicte de interese au fost sesizate de persoane fizice sau juridice, în condițiile în care în anii trecuți acest raport era în favoarea mass-mediei, 80% dintre astfel de cazuri fiind semnalate prima dată în presă", a declarat, la Giurgiu, Mihai Fentzel, șeful Serviciului Inspecție pentru Integritate din cadrul ANI.

Potrivit datelor statistice prezentate la seminarul de prevenire privind incompatibilitatea și conflictele de interese pentru funcționarii publici, în perioada 2008-2013 ANI a finalizat 5.200 de investigații, fiind constatate 420 de cazuri de stare de incompatibilitate.

La seminarul de prezentare și prevenire a corupției organizat la Giurgiu au mai participat subprefectul județului Giurgiu, Toma Petcu, vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Gavrilă, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, primari din județ și șeful Serviciului Județean Anticorupție, Gheorghe Paraschiv.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22