ANI critica modificarea legii care reglementeaza incompatibilitatea parlamentarilor: E o piedică pentru prevenirea și combaterea corupției în România

P.c. | 25.06.2015

Pe aceeași temă

Agenția Națională de Integritate (ANI) critică o inițiativă legislativă care, daca va fi adoptata, ar implica faptul ca parlamentarii devin incompatibili dacă desfășoară activități comerciale ce rezultă din documentele ANAF, nu dacă dețin funcții la diverse societăți comerciale, relateaza Romania Libera.

 

Această modificare a Legii 161/2001, care a fost depusă la Senat, ”poate fi considerată o piedică pentru prevenirea și combaterea corupției în România și care poate genera efecte negative asupra transparenței și legalității procesului decizional, afectând, totodată, angajamentele asumate de România prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare”, arata ANI.

 

De asemenea, prin amendamentul adoptat cu majoritate de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul Senatului României, se propune următoarea modificare la același text de lege: “Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcția de președinte vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale care desfășoară sistematic și efectiv activități comerciale organizate ce constau în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri, comerț ori prestarea de servicii ca și contribuabili activi în sensul reglementărilor din Codul Fiscal, inclusiv băncile […]”. Astfel, la data de 16 iunie 2016, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul Senatului României a supus spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului, raportul de admitere, cu amendamente, a propunerii legislative.

 

CITITI SI: Senat. Propunerea Cristianei Anghel (PC) privind modificarea legii incompatibilitatii parlamentare primeste raport favorabil

 

În forma actuală a art. 82 din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitățile aplicabile calității de parlamentar, neavând nicio relevanță dacă acesta a exercitat, în fapt, calitatea care îi aduce starea de incompatibilitate raportat la calitatea de parlamentar, a desfășurat sau nu vreo activitate în cadrul societății comerciale, sau dacă respectiva societate comercială a realizat sau nu a realizat vreun venit”, arată ANI.

 

Agenția atrage atenția că o persoană nu poate exercita o funcție de demnitate publică dacă are interese și în mediul de afaceri, întrucât acest lucru ar aduce atingere principiilor statului de drept. Tototdată, ”nu se justifică promovarea unui act normativ care are ca efect aducerea în legalitate a unei situații de incompatibilitate, cu atât mai mult cu cât pe rolul instanțelor de judecată există litigii având ca obiect incompatibilitatea prevăzută de art. 82 din Legea nr. 161/2003, litigii în care instanțele de fond au menținut ca temeinice actele emise de Agenția Națională de Integritate, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor legale”.

 

Modificarea articolului 82 al Legii 161/2003 este inițiată de: Anghel Cristiana-Irina - senator PC; Banias Mircea-Marius - senator PC; Butunoi Ionel-Daniel - senator PSD; Duruţ Aurel - senator PSD; Marin Nicolae - senator PSD; Mihai Cristian-Dănuţ - senator PC; Mocanu Victor - senator PSD; Păran Dorin - senator PNL; Saghian Gheorghe - senator PSD; Cioată Cezar - deputat PC; Deaconu Mihai - deputat PP-DD; Galan Constantin - deputat Independent; Irimie Vicenţiu-Mircea - deputat PC; Moldovan Ioan - deputat PC; Negruţ Cornelia - deputat PC; Tănăsescu Claudiu-Andrei - deputat PC.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22