ANI: Fostul președinte al ANOFM Silviu Bian, în incompatibilitate

D.g. | 10.03.2014

Pe aceeași temă

Agenția Națională de Integritate a stabilit că Silviu Bian, fost președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 10 ianuarie 2009 - 17 octombrie 2011, întrucât a deținut simultan și funcția de cenzor la mai multe societăți comerciale, informeaza Agerpres.

Potrivit art. 84, alin. (2) din Legea nr.161/2003, "Funcția de secretar de stat, funcția de subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, precum și cu exercitarea funcțiilor prevăzute la alin. (1), lit. c): funcția de [...] cenzor la societățile comerciale".

Silviu Bian a fost trimis în judecată în 2011 de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, el fiind acuzat că a primit 1.058.500 lei și 22.000 euro de la opt angajați ai ANOFM, implicați în două proiecte destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri europene.

În 23 mai 2012, Silviu Bian a fost condamnat de Tribunalul București la 9 ani de închisoare cu executare, pedeapsă redusă în iunie 2013 de Curtea de Apel București la 6 ani închisoare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22