Pe aceeași temă
Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), este verificat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru un posibil conflict de interese în materie penală, spus surse judiciare citate de Agerpres.
ANI l-a anunţat deja pe Horaţius Dumbravă de începerea verificărilor, urmând ca inspectorii de integritate să solicite documente de la CSM.
În noiembrie 2009, ANI a stabilit că rectorul Universităţii 'Petru Maior' din Târgu-Mureş, Onoriu-Liviu Marian, s-a aflat în conflict de interese, deoarece ar fi aprobat încheierea unor contracte pentru furnizarea de echipamente între universitate şi compania SC Transilvania Mix Trade SRL, reprezentată de soţia rectorului.
Rectorul Onoriu-Liviu Marian a atacat raportul întocmit de ANI la Curtea de Apel din Târgu-Mureş iar judecătorul Horaţius Dumbravă este cel care a soluţionat cauza.
În ianuarie 2010, Horaţius Dumbravă i-a dat dreptate rectorului şi a anulat actul de constatare emis de ANI.
Inspectorii de integritate consideră că Horaţius Dumbravă s-a aflat în conflict de interese şi ar fi trebuit să se abţină de la judecarea acelui dosar, deoarece el i-a fost subordonat rectorului Onoriu-Liviu Marian pe vremea când era asistent universitar la Universitatea 'Petru Maior'.
Reamintim ca in momentul acesta CSM este zguduit de un scandal generat de alegerea ca presedinte a procurorului Oana Haineala. Judecatorii din CSM i-au cerut acesteia demisia, Horatiu Dumbrava fiind unul dintre cei mai vehementi contestatari.
Mai multe adunari generale ale judecatorilor au cerut revocarea din functie a lui Cristi Danilet si Alina Ghica, ei fiind cei doi judecatori care si-au depus candidatura pentru functia de vicepresedinte CSM. Pe de alta parte, Curtea Apel Bucuresti a cerut revocarea lui Dumbrava pentru modul "nedemn" in care s-a comportat.