Antena 3 și România TV fac peste jumătate din audiență cu telespectatorii de peste 65 de ani

Laurentiu Gheorghe | 05.03.2019

Jumătate din publicul de prime-time al Antenei 3 are peste 65 de ani, iar în cazul România TV, peste 57% dintre telespectatori au mai mult de 65 de ani

Pe aceeași temă

Mai mult de jumătate din audiența canalului de știri România TV în prime-time (orele 19:00 – 24:00), la nivel național, este formată din persoane cu vârste de peste 65 de ani. Pe acest segment de public, România TV are cea mai mare cifră procentuală dintre toate televiziunile de știri, arată Forbes România într-o analiză.

La România TV, peste 57% dintre cei care vizionează acest post sunt trecuți de 65 de ani, în timp ce la Antena 3, jumătate din public are peste 65 de ani. Aceste două televiziuni conduc în topul preferințelor vârstnicilor, Antena 3 având cel mai mic procentaj de audiență pe targetul tânăr dintre toate televiziunile de știri, arată o analiză realizată de revista Forbes.

România TV:

Peste jumătate din audiența acestei televiziuni este formată din persoane cu vârste de peste 65 de ani: 57,4%. Cifra procentuală este cea mai mare de pe nișa televiziunilor de știri: Antena 3 (49%), B1 TV (43,9%), Realitatea TV (46,2%) și Digi 24 (36,4%).

Grupa de vârstă 55 – 64 de ani are o pondere de 24,3% din audiența România TV. Astfel, 81,7% din audiența acestei televiziuni este reprezentată de telespectatorii cu vârste de peste 55 de ani.

Telespectatorii cu vârste între 18 și 34 de ani dețin o cotă de 3,4%.

În funcție de educație, persoanele cu studii superioare sunt în proporție de 20,4%, cea mai redusă cifră procentuală de pe nișa televiziunilor de știri. Audiența cu studii primare are o cotă de 24,1%, cea mai ridicată de pe segmentul știrilor TV.

Antena 3:

Circa 49% din audiența în prime-time este formată din persoane cu vârste de peste 65 de ani. Este a doua cifră procentuală ca mărime după România TV (57,4%) de pe segmentul televiziunilor de știri.

Grupa de vârstă 55 – 64 de ani deține o cotă de 32,9% din audiența națională a canalului Antena 3. Această pondere este cea mai mare de pe segmentul televiziunilor de știri, peste România TV (24,3%), Realitatea TV (24,6%) și canalul public TVR 1 (27,4%).

De altfel, circa 93,1% din publicul Antenei 3 are vârste de peste 45 de ani.

Publicul tânăr are cote procentuale reduse. Grupa de vârstă 18 – 24 de ani este prezentă în proporție de 1,1%, sub România TV (1,3%), dar ceva mai mare decât la Realitatea TV (1%).

De asemenea, grupa de vârstă 25 – 34 de ani deține o pondere de doar 0,9%, cea mai mică de pe nișa știrilor: România TV (2,1%), Realitatea TV (2,4%), B1 TV (2,4%) și Digi24 (7,1%).

În total, persoanele cu vârste între 18 și 44 de ani sunt în proporție de 5,6% la Antena 3, cea mai mică cifră de pe nișa știrilor, România TV (7,6%), Realitatea TV (14,5%), B1 TV (13%) și Digi24 (22,8%).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22