Antonescu: Cei care au votat sint oameni vii, in carne si oase, restul e birocratie. CCR trebuie sa ia o decizie care sa puna inainte spiritul Constitutiei

Fara Autor | 01.08.2012

Pe aceeași temă

Presedintele interimar Crin Antonescu sustine ca in decizia pe care o va lua Curtea Constitutionala trebuie sa tina seama de doua cifre, una "birocratica" si alta "reala, care arata citi cetateni vii cu cetatenie romana exista pe pamint".  Restul este "birocratie", a punctat Antonescu. Prfesedintele interimar a mai pus ca este convins ca CCR va lua o decizie corecta, in "spiritul Constitutiei".  Traian Basescu este "povara" de pe umerii CCR, care are de luat o decizie "foarte grea", a mai declarat Antonescu, accentuind ca, de fapt, presedintele a fost demis.

 

"Avem de a face cu două cifre, una birocratică, valabilă din punct de vedere legal, pentru că instituțiile statului nu au fost capabile să o aducă la realitate, aceasta este cifra din listele electorale, și avem o lista care reflecta realitatea, care arată câți cetățeni vii cu cetățenie română există pe pământ", a declarat președintele interimar când a fost întrebat despre ce cifră crede că va lua CCR în considerare atunci când se va pronunța".

 "8  milioane și jumătate de români și-au exprimat clar voința, cei 8 milioane și jumătate de români înseamnă voință, participare, viață. Restul e birocrație", a  mai spus Antonescu.

  "CCR trebuie sa dea un verdict in raport cu legea, are capacitatea si dreptul de a interpreta in spiritul Constitutiei si al legii. CCR când va trebui să fixeze aritmetic ce înseamnă jumătate din populația cu drept de vot a României, va avea de a face cu documente și cifre diferite" a precizat Antonescu.

"CCR are o povara uriasa pe umeri si nu ar fi trebuit sa o aiba: Traian Basescu ar fi trebuit sa demisioneze. Orice om care are respect pentru democratie ar fi luat aceasta decizie. Faptul ca Traian Basescu nu o ia lasa pe umerii CCR o povara uriasa, de care insa sunt incredintat ca se va achita cu onoare", a declarat Antonescu.

Acesta a precizat ca, indiferent de hotararea pe care o vor lua magistratii Curtii, institutia "nu trebuie culpabilizata".

"CCR are de luat o decizie foarte grea. Sunt un om politic care in mai multe randuri am criticat decizii ale CCR, le-am respectat intotdeauna. Nu stiu daca in forma sau in fond am gresit, dar nu imi retrag acele critici. Indiferent de decizia CCR, nu va trebui sa o culpabilizam"
, a mentionat presedintele interimar.

De asemenea, Antonescu a asigura ca, indiferent care ar fi decizia Curtii, aceasta va fi respectata intocmai, transmitandu-le totodata alegatorilor ca, in cazul invalidarii referendumului, nu trebuie sa isi piarda increderea in puterea votului.

"Celor opt milioane si jumatate de romani le spun ca prin prezenta lor la referendum au dat curs procesului democratic. Traian Basescu nu mai poate fi presedintele nostru. Vom respecta decizia Curtii, dar in planul legitimitatii Traian Basescu este pentru noi demis si nu poate sa mai fie presedintele acestei tari. (...)

Daca decizia Curtii va fi nefavorabila le spun romanilor ca tot merita sa votam, pentru ca nu putem preintampina abuzurile decat prin vot. Sunt optimist an legatura cu decizia Curtii si sunt sigur ca toti acesti oameni vor iesi mai intariti in credinta lor in democratie"
, a mai mentionat Crin Antonescu.

Antonescu si-a manifestat insa speranta ca judecatorii vor lua o decizie "care sa puna inainte de toate spiritul Constitutiei, legii referendumului si faptul ca pragul de cvorum a fost impus pentru a stimula participarea cetatenilor", iar magistratii "vor da intaietate unei realitati in fata unei hartii, unor oameni in carne si oase in fata unor jocuri aritmetice si tertipuri".

Somatia lui Ponta

Cu doar cateva minute inainte de declaratiile lui Crin Antonescu, premierul Victor Ponta a facut un apel adresat tuturor partilor implicate in conflictul actual politic, carora le-a cerut sa se abtina de la orice forma de presiune politica asupra CCR si asupra judecatorilor.

"Vreau sa somez toate partile politice implicate in actualul conflict politic generat de procedura de suspendare a Presedintelui Romaniei - indiferent ca vorbim de presedintele suspendat, de Parlamentul Romaniei sau de partidele politice din Romania - sa se abtina de la orice forma de presiune publica sau directa la adresa Curtii Constitutionale sau la adresa unor judecatori ai acestei institutii", a transmis Victor Ponta, intr-un comunicat de presa remis Ziare.com.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22