Pe aceeași temă
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca, prin atitudinea de la discursul regelui Mihai din Parlament, Ion Iliescu si PSD s-au despartit defintiv de trecutul lor comunist.
"Momentul a fost oricum intreg. Simbolic, ieri (marti - n.red.), Ion Iliescu si PSD, ca la Ponta nu se punea problema, s-au despartit definitiv de comunism. Tot ieri, simbolic, steagul propagandei comuniste dinainte de 1989 a fost asumat oficial de presedintele Basescu si PDL", a spus Antonescu
Liderul PNL a acuzat faptul ca, "dupa atatia ani, teme din anii '90 revin la omul care se lauda cu condamnarea comunismului".
Antonescu i-a felicitat pe cei care au facut posibil discursul regelui, inclusiv pe pedelistii care au participat, in ciuda "instrumentelor de tortura" ale lui Traian Basescu.
"In plina era de teama si santaj, pe scurt, in plina era Basescu, a existat o majoritate. Au existat pedisti pentru care momentul a fost mai important decat teama de Basescu, decat instrumentele lui de tortura, in ghilimele", a adaugat seful PNL.
"A fost un moment pe care il vom tine minte, pe care merita sa il traiesti. Sigur ca vedem ca renaste o propaganda de tip comunist, e suficient sa citim oficiosul Evenimentul Zilei. Sigur ca tenorii si sopranele au tinut sa contrapuna nobletea regelui cu clasa politica din Romania. (...) Momentul de ieri e si o reusita a clasei politice din Romania. Pentru ca momentul sa se produca, acesti politicieni s-au batut.", a spus Antonescu la Antena 3.
El a mai adaugat si ca PDL, daca se pretinde de dreapta, nu ar fi trebuit sa aiba aceasta atitudinea fata de rege.
"Cei din PSD au inteles ca poti sa fii de stanga fara sa falsifici istoria Romaniei, iata ca cei din partidul autoproclamat de dreapta procedeaza aberant - nu exista partid de dreapta care sa aiba o asemenea atitudine", a afirmat Antonescu.