Antonescu: Nu suport ca preşedintele să se gudure pe lângă premierul Ungariei pentru nişte voturi

Fara Autor | 17.11.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut, vineri, la evenimentul de lansare al candidaţilor USL din Târgu Mureş, că nu acceptă ca un premier străin să dea dispoziţii electorale românilor, punctând că nu suportă ca preşedintele Traian Băsescu să se "gudure" pe lânga acesta pentru nişte voturi, potrivit Realitatea.net.

"Îngăduiţi-mi să dau un exemplu de spirit prezidenţial şi să vă spun că şi cei mai buni UDMR-işti sunt tot la Mureş. În ce priveşte UDMR-işti, nu am glumit. Din păcate, recent, un lider, liderul acestei formaţiuni politice foarte importante şi din punctul meu de vedere respectabile, spunea despre mine, înscriindu-se aşa într-un cor sau într-un mod a unei anume propagande că nu mai suport existenţa UDMR sau chiar zicea o grozăvie, un lucru extrem de urât, că nu mai suport existenţa ungurilor în România ", a declarat Antonescu, în faţa susţinătorilor USL.

El i-a transmis liderului UDMR Kelemen Hunor că el nu suportă ca premierul altei ţări să vină să dea dispoziţii electorale, punctând că îi respectă pe concetăţenii maghiari.

"Este o prostie fără margini, am spus-o de multe ori, nu ezit să o spun şi la Târgu Mureş, concetăţenii noştri de etnie maghiară sunt oameni la fel ca noi, cu calităţi, cu defecte, altele în general, suntem cel mai prestigios etnic din România, cu istorie, cu identitate. (...) Ce nu suport eu şi nu ar trebui să suporte nimeni, îi spun asta prieteneşte, mai tânărului meu coleg Kelemen Hunor, ce nu suport eu este ca primul ministru al altei ţări să dea dispoziţii electorale cetăţenilor României. Ce nu suport eu, dar deloc deloc este ca preşedintele României să se gudure pe lângă acel prim-ministru al altei ţări în scopul de a obţine nişte voturi", a spus Antonescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22