Antonescu : Termenul de contestare a raportului ANI ar putea CRESTE de la 15 la 45 de zile

Fara Autor | 13.02.2013

Pe aceeași temă

Termenul în care raportul ANI privind o situaţie de incompatibilitate poate fi contestat de către cel vizat ar putea creşte de la 15 la 45 de zile, conform unei declaraţii făcute miercuri de către preşedintele Senatului, Crin Antonescu, relateaza Mediafax.

 

Întrebat dacă parlamentarii USL au căzut de acord pentru prelungirea la 45 de zile a termenului în care poate fi contestat raportul ANI privind incompatibilitatea, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat: "În principiu, da. Vom vedea exact ce s-a convenit finalmente în grupul de lucru, în Comisia de Statut".

Întrebat dacă acest acord al parlamentarilor USL nu contravine prevederii din Legea ANI, care stipulează un termen de 15 zile pentru contestarea raportului ANI, Antonescu a răspuns: "Nu ştiu exact juridic. În orice caz, cei de acolo vor armoniza textele de lege".

Raportul înlocuitor elaborat de Comisia Juridică la cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, cu care au fost sesizate Birourile permanente reunite, miercuri, nu conţine nicio prevedere în sensul acordului stabilit între parlamentarii USL de a majora de la 15 la 45 de zile termenul de contestare a raportului ANI pe incompatibilitate.

Este de aşteptat ca Raportul înlocuitor să fie amendat în acest sens în plenul comun al celor două Camere.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22