Pe aceeași temă
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că o soluţie pentru aleşii locali aflaţi în conflict de interese şi incompatibilitate o reprezintă amnistia în ceea ce priveşte conflictul de interese şi un recurs în interesul legii din partea ministerului Justiţiei pentru cei aflaţi în incompatibilitate.
“O lege de amnistiere în ceea ce priveşte conflictul de interese, strict pe această speţă. La incompatibilităţi, trebuie să ne adresăm ministrului de Justiţie să un recurs în interesul legii, modificăm legea pentru viitor”, a spus la RTV Antonescu.
Liderul PNL a precizat că aceasta este poziţia sa, dar că nu a fost discutată în Coaliţie şi trebuie să vadă ce spun şi juriştii.
Printre numele marcante din PNL care se află în conflict de interese sau incompatibilitate se numără: prim-vicepreşedintele Klaus Iohannis, secretarul general Eduard Hellvig, preşedinţii de Consilii Judeţene Aristotel Căncescu şi Mircea Moloţ.
Antonescu, la brat cu Mazare
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost primul politician care a vorbit în spaţiul public despre amnistie în cazul aleşilor locali.
"Am sa le propun sa faca o lege care sa anuleze acest punct al incompatibilitatilor unde sunt primarii, presedinti ai Consiliilor Judetene, reprezentantii in Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara si sa amnistieze ce s-a intamplat pana acum", declara in vara edilul Constantei.
Radu Mazare se alatura astfel colegului sau Nicusor Constantinescu, presedintele CJ Constanta, care incearca, de asemenea, sa gaseasca o solutie pentru a-i scapa de rigorile legii pe alesii locali care au incalcat-o.
Acuzat de ANI ca s-a aflat in incompatibilitate, Nicusor Constantinescu a sustinut ca va invoca prevederile Tratatului de la Nisa pentru a scapa si ii va sfatui si pe ceilalti primari acuzati de ANI sa faca la fel.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat că mai mulţi aleşi locali s-au aflat în situaţie de incompatibilitate, deoarece au deţinut simultan funcţia de preşedinte de CJ, primar, viceprimar şi în Consiliul de Administraţiei al unei societăţi aflate în subordinea instituţiei pe care o conduce.
Manipulare USL, sunt doar 150 de incompatibili, nu 1200
Numarul total al primarilor si sefilor de Consilii Judetene acuzati de Agentia Nationala de Integritate fie de incompatibilitate, fie de conflict de interese este sub 150, ceea ce demonstreaza ca alarma lansata in luna august de USL a fost una falsa.
Intr-un raspuns oficial primit de ziare.com, incepind din 2008 si pina in prezent 110 primari au fost prinsi in incompatibilitate, iar 24 au fost acuzati de ANI de conflict de interese.
In cazul presedintilor/vicepresedintilor de Consilii Judetene, numarul este mult mai mic: 4 au fost acuzati de incompatibilitate si tot 4 de conflict de interese.
USL a sustinut in repetate rinduri ca peste 1200 de alesi locali risca sa isi piarda mandatul din cazua ca ANI i-a gasit in incompatibilitate sau conflict de interese, motiv pentru care ar trebui schimbata urgent legea.
In fapt, USL a si depus un proiect de lege in acest sens, dar care a fost respins de Ministerul Justitiei. Cu toate acestea, USL nu pare dispus sa renunte.
"Trebuie modificată legea în acest sens şi trebuie avută o discuţie şi cu reprezentanţii ANI şi cu reprezentanţii Guvernului, respectiv cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, astfel încât încălcări ale legii să nu poată avea loc, dar în acelaşi timp, acolo unde alesul local şi aici este vorba de primar sau de consilier local se află într-o stare de incompatibilitate şi a fost aceasta printr-o hotărâre definitivă hotărâtă de către instanţă, acel om trebuie să suporte consecinţe", declara deputatul PSD Florin Iordache.
CITESTE SI Şapte primari şi viceprimari, găsiţi în incompatibilitate de ANI
CITESTE SI Monica Macovei: Modificarea legii ANI s-ar reflecta foarte prost în raportul MCV