Pe aceeași temă
"APADOR-CH protestează faţă de refuzul Avocatului Poporului, exprimat public, de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 13/2017 privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, publicată în M.Of. nr. 92 din 1 februarie 2017, sub pretextul că aceasta nu a intrat încă în vigoare.
Asociaţia precizează că art. 13 al . 1 lit. f din Legea nr. 35/1997, prevede că Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituţională orice lege sau ordonanţă. Legea nu distinge între ordonanţele publicate în monitorul oficial dar neintrate în vigoare şi cele în vigoare. Deci, Avocatul Poporului nu are nicio restricţie legală sub acest aspect şi poate ataca, potrivit legii, şi ordonanţele publicate în monitorul oficial, înainte ca ele să intre în vigoare.
În consecinţă, asociaţia solicită Avocatului Poporului ca, pentru eventualele aspecte de neconstituţionalitate ale OUG nr. 13/2017 să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituţională, aşa cum a făcut-o în cazul altor legi/ordonanţe, cel mai recent exemplu fiind atacarea la Curtea Constituţională a legii care interzice celor condamnaţi să ocupe funcţii în Guvern," se arata intr-un comunicat postat pe site-ul Asociatiei.