Aproape jumătate de milion de persoane au fost asasinate pe plan mondial în 2012 - raport

D.g. | 10.04.2014

Pe aceeași temă

Aproape jumătate de milion de oameni, majoritatea bărbați, au fost asasinați în 2012 pe plan mondial, conform unui studiu dat publicității joi de Oficiul Națiunilor Unite împotriva Drogurilor și Criminalității (UNODC), transmite EFE, citata de Agepres.

Potrivit celui mai recent 'Studiu global privind omorurile', prezentat la Londra, UNODC arată că, dintre cele 437.000 de persoane ucise în acel an, 80% erau bărbați, ca și 95% dintre autorii crimelor.

Din totalul asasinatelor, 15% (63.000) au fost cauzate de violența în familie, caz în care 70% (43.600) dintre victime au fost femei.

Mai bine de jumătate dintre victimele omorurilor intenționate înregistrate pe plan mondial aveau vârsta sub 30 de ani, iar 8% au fost copii mai mici de 15 ani (36.000), informează UNODC, potrivit căruia majoritatea omorurilor au avut loc pe continentul american și în Africa, unde trăiesc aproape 750 de milioane de persoane.

Concret, cele mai multe acte de violență din lume s-au înregistrat în America Centrală și sudul Africii, cu 26 și, respectiv, 30 de asasinate la fiecare 100.000 de locuitori, față de media mondială de 6,2 la 100.000 de locuitori.

Zonele care au înregistrat cele mai puține acte de violență din lume au fost estul Asiei și sudul și vestul Europei, în timp ce nordul și estul Africii și părți din sudul Asiei au prezentat o îngrijorătoare tendință ascendentă din cauza unei tot mai mari instabilități sociale.

Omorurile legate de bande și grupuri de delincvență organizată au reprezentat 30% din omorurile din America, față de 1% în Asia, Europa și Oceania.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22