ARD cere demisia lui Ponta şi retragerea din functie a celor patru demnitari acuzaţi de ANI

Fara Autor | 09.11.2012

Pe aceeași temă

ARD cere demisia premierului Victor Ponta şi retragerea din funcţie a celor patru demnitari acuzaţi de abuzuri şi incompatibilităţi, a decarat, vineri, purtătorul de cuvânt al campaniei ARD, Traian Ungureanu, potrivit Mediafax. 

El a spus, într-o o conferinţă de presă, că trei miniştri şi secretarul general al Guvernului sunt în faţa justiţiei după o serie de incompatibilităţi şi abuzuri dovedite de anchete, aceştia venind după o altă serie de şapte demnitari plecaţi din Guvern din aceleaşi motive.

 

"Concluzia este că USL a trecut deja la aplicarea programului de guvernare, adevăratul program de guvernare este: deplapidare până la capăt. Guvernul USL constă într-o serie de miniştri sosiţi la Guvern la produs în timpul mandatului. Nu e o surpriză, dacă capul Guvernului este o persoană dovedită plagiator un mincinos care îşi modifică lunar CV-ul, atunci echipa trebuie să fie la fel", a spus Ungureanu.

El a arătat că după şase luni lumea s-a lămurit că actualul Guvern este cel mai prost din ultimii 20 de ani. Ungureanu l-a întrebat pe Ponta cine este viitorul ministru care urmează să fie acuzat.

Traian Răzvan Ungureanu a mai spus că în această situaţie sunt două lucruri de făcut: Victor Ponta să demisioneze, în sfârşit, iar majoritatea USL din Parlament să nu treacă la "operaţiunea Diaconu 2".

El a mai spus că este de la sine înţeles că cei patru demnitari, adică Eduard Hellving, Ovidiu Silaghi, Liviu Pop şi Dan Mihalache trebuie să demisioneze.

"Aceşti oameni trebuie să respecte verdictul legal şi până se va face lumină datoria lor ar fi să se dea la o parte, mai ales că Victor Ponta a spus că miniştri în stare de incompatibilitate nu vor fi menţinuţi. Guvernul are o problemă cronică şi ar fi bine pentru România ca aceşti miniştri să se dea la o parte (...) Cerem demisia primului ministru şi retragerea celor patru demnitari", a mai spus Ungureanu.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22