Pe aceeași temă
La rândul său, Florin Constantin, membru fondator al grupului Diverstis, afirmă că odată cu decesul lui Ioan Gyuri Pascu s-a stins ”un zâmbet mare cât o lume” şi o lumânare pe care de acum încolo nu o va mai aprinde la cei vii, ci "la cei veşnici”, în timp ce Jojo spune că Gyuri Pascu era unic, "un amestec exploziv de talent, carismă şi inteligenţă umană şi artistică, un artist plin de viaţă şi umor, râzând cu sufletul deschis către viaţă".
Irina Margareta Nistor spune că şi-l va aminti mereu ca pe "un om extrem de generos cu cei din jur", în timp ce actorul Alexandru Arşinel afirmă că l-a respectat pe Gyuri Pascu pentru "talentul său multiplu". La rândul lor, colegii din trupa lui Ioan Gyuri Pascu, alături de care acesta concertase ultima dată în 17 septembrie, au publicat un mesaj emoţionant pe Facebook: ”Zâmbetele noastre s-au stins, Raiul a mai câştigat un suflet nobil şi surâzător”.
Cristian Greţcu, membru grupul Divertis, a declarat că Ioan Gyuri Pascu a fost un om fermecător, un perfecţionist, care a dat un exotism aparte umorului românesc, conform News.ro.
Nu se aştepta nimeni la aşa ceva. Pe 8 octombrie aveam spectacol la Vaslui. Ultima dată când ne-am întâlnit am făcut un video scurt pentru Vaslui şi Gyuri venise cu o idee să facem ceva în stil Tănase. Gyuri a fost un element care a dat un exotism aparte în umorul din România. Toată lumea vorbeşte despre perioada când Gyuri avea nişte glume la Divertis... Ce glume?, îi întreb. Păi, când făcea el feţele alea... Aaa, adică e vorba de jocul actorului. Ăsta era Gyuri. Ziceam că e haios, dar el făcea totul foarte serios”, l-a evocat Cristian Greţcu pe colegul lui de breaslă, conform News.ro.
Cântăreţ, instrumentist, compozitor, scriitor, actor, Ioan Gyuri Pascu a fost un talent multiplu. ”Scria chestii foarte bune. Scria parodii. La Divertis eram patru care scriam, dar Gyuri scria cel mai bine. El era perfecţionist, era spiritul şi litera”, a mai povestit Cristian Greţcu.
”Mi-am propus să scriu o istorie a Divertisului, dar îmi lipsesc nişte chestii pe care doar Gyuri le ştia”, a adăugat actorul.
Gabi Nicolau, fostul solist al trupei Krypton, a scris pe Facebook un mesaj emoţionant despre colegul de scenă Ioan Gyuri Pascu, pe care îl considera ”un om cald şi bun, modest”.
”Iar am sentimentul că viaţa este scurtă, prea scurtă. A mai plecat un prieten şi om la Domnul. Prilej de aduceri aminte, de la momentele în care noi (Krypton, n.r) înregistram «Lanţurile», iar el asculta uimit şi încântat în camera alăturată, aşteptând momentul când terminam, pentru a înregistra un fragment din piesele lui în timpul rămas de la noi, până la concertele la care ne întâlneam invariabil. Ultimul a fost în Vamă, la «Folk you»”, a dezvăluit Gabi Nicolau pe contul său de Facebook.
”A fost un om cald şi bun, modest, foarte modest la talentele pe care le-a avut sau şi le-a dezvoltat muncind. Drum bun Gyuri Pascu! Dumnezeu să te ia în grija lui!”, a adăugat muzicianul în acelaşi mesaj.
Tudor Chirilă, liderul şi solistul trupei Vama, a publicat luni, pe contul său de Facebook, un mesaj prin care şi-a exprimat regretul în urma decesului artistului Ioan Gyuri Pascu, dezvăluind că îi datorează acestuia lansarea sa în muzică şi că ”Gyuri a fost primul producător care a crezut în muzica Vama Veche”.
”Lui Gyuri îi datorez lansarea în muzică. A fost primul producător care a crezut în muzica Vama Veche şi s-a încumetat să finanţeze primul nostru disc, «Nu am chef azi»”, a scris Tudor Chirilă pe contul său de Facebook.
”Cred că bunul simţ, modestia exagerată şi un anumit tip de frământare interioară specifică oamenilor cu suflet mare au frânat o carieră care ar fi meritat mult mai mult. Cei apropiaţi însă (printre care, din nefericire, nu mă aflu) au fost cei mai câştigaţi pentru că s-au aflat în raza de acţiune a sensibilităţii lui. Dumnezeu să te odihnească, Gyuri”, a adăugat Tudor Chirilă în acelaşi mesaj.
Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf a spus că Ioan Gyuri Pascu a fost un talent extraordinar în toate direcţiile, un om extrem de inteligent şi iute.
”A fost un talent extraordinar în toate direcţiile, vorbea toate limbile pământului, ne-am întâlnit în urmă cu câteva luni la o emisiune şi nimic nu părea atunci să anunţe ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf.
Muzicianul a mai povestit cum l-a cunoscut pe Ioan Gyuri Pascu. ”L-am cunoscut dinainte de 1990, la Costineşti. Locuiam într-o căsuţă vizavi şi l-am auzit cântând Holograf. Avea un mare talent de a imita voci”, a evocat Iulian Vrabete, adăugând că s-a intersectat de mai multe ori cu actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu.
”Ne-am întâlnit în urmă cu câteva luni într-o emisiune tv şi nimic nu anunţa atunci ce avea să se întâmple. A fost un om extrem de inteligent şi iute”, a mai spus Iulian Vrabete.
Colegii din trupa lui Ioan Gyuri Pascu, alături de care acesta concertase ultima dată în 17 septembrie, au publicat un mesaj emoţionant pe pagina de Facebook: ”Zâmbetele noastre s-au stins, Raiul a mai câştigat un suflet nobil şi surâzător”. ”Colegul şi prietenul nostru drag a plecat la îngeri. Zâmbetele noastre s-au stins. Raiul a mai câştigat un suflet nobil şi surâzător. Dumnezeu să te aibă în paza lui”, au scris colegii lui Ioan Gyuri Pascu pe pagina oficială a trupei.
Pe 17 septembrie, Ioan Gyuri Pascu a susţinut ultimul concert alături de trupa sa The Blue Workers, la Berăria H.
"A fost o seară minunată la Berăria H , cu terasa plină de prieteni şi de un public excelent”, au scris după concert membrii trupei.
Următorul concert pe care Ioan Gyuri Pascu urma să-l susţină era programat pe 29 septembrie, în mai multe localităţi din Moldova.
Actorul Alexandru Arşinel spune că regretă din suflet dispariţia lui Ioan Gyuri Pascu, cu care a colaborat cu acesta pe diferite scene româneşti, afirmând că l-a respectat pentru "talentul multiplu".
”Am colaborat în diferite momente ale vieţii, l-am urmărit şi l-am respectat pentru talentul multiplu de cântăreţ, actor, instrumentist, pionier de bază al unei dintre cele mai apreciate trupe umoristice, Divertis, mai ales că Divertis vine din oraşul în care am crescut eu”, a declarat Alexandru Arşinel, conform News.ro.
”L-am cunoscut pe Ioan Gyuri Pascu, am lucrat împreună la un proiect Frida Khalo, şi era un om extrem de generos cu cei din jur, foarte dornic să iasă treaba aşa cum trebuie. Împărtăşeam pasiunea pentru filme”, a declarat Irina Margareta Nistor.
Ea a mai spus că Gyuri Pascu va rămâne în sufletele noastre ”legat de grupul Divertis, acolo era locul lui, exotic”.
”Va rămâne într-un cuplu cu Monica Anghel şi cu nişte emisiuni scrise, care erau un calmant după o săptămână de lucru, va rămâne în inimile noastre pentru concertele pline de căldură pe care le dădea şi cu filmele care-i erau dragi: , de Lucian Pintilie, care l-a şi descoperit, precum şi cu , de Cristian Mungiu, care are un fler special în a-şi alege castingul”, a evocat Irina Margareta Nistor.
Ioan Gyuri Pascu era unic, un amestec exploziv de talent, carismă şi inteligenţă umană şi artistică, un artist plin de viaţă şi umor, râzând cu sufletul deschis către viaţă, spune actriţa şi cântăreaţa Cătălina Grama, cunoscută sub numele de scenă Jojo, care a fost colegă cu actorul în grupul Divertis.
“Ioan Gyuri Pascu nu mai este printre noi... Am aflat acum câteva minute. În astfel de momente eu întotdeauna mă blochez cumplit şi nu ştiu ce să spun... Însă am simţit să va scriu despre asta... Nu ştiu câţi dintre voi l-aţi cunoscut. Gyuri era cu adevărat special, aş putea spune unic chiar. Un amestec exploziv de talent, carismă şi inteligenţă umană şi artistică”, a scris Jojo pe pagina sa de Facebook.
Jojo spune despre Ioan Gyuri Pascu că era definiţia artistului frumos boem, a artistului real, interesat mereu de artă şi de ceea ce poate face pentru ea şi prin intermediul ei cu chitara, stiloul sau un scenariu în mână. Ea mai spune că Ioan Gyuri Pascu a fost un om cu o credinţa şi energie special, pe care toţi cei care l-au cunoscut au simţit-o.
“V-a bucurat de-a lungul vieţii sale pe mulţi dintre voi cu umorul lui fantastic mai ales în perioadă anilor săi la Divertis. A făcut film şi teatru, a scris şi a cântat din toată inimă cu mesaj, boem, aşa cum i-a stat lui cel mai bine. L-am preţuit şi a fost primul om cu care am avut primul schimb de replici la prima mea apariţie în cadrul grupului Divertis.
Îi datorez multe dintre personajele mele, mult din curajul şi îndrăzneală pe care le-am căpătat jucând comedie. M-a încurajat şi m-a inspirat frumos şi unic de fiecare data. Mulţumesc pentru toate momentele pe care le-am petrecut împreună, ani în şir pe platourile de filmare şi în turnee. Mulţumesc pentru capacitatea ta de ne face să râdem ore în şir, din toată inimă, că nişte copii”, a scris Jojo.
Actriţa spune că îl va păstra în suflet şi în minte pe Ioan Gyuri Pascu ca pe un om şi artist plin de viaţă şi umor, “râzând cu sufletul deschis către viaţă”.
“Cerul e mai bogat acum. Condoleanţe familiei şi tuturor celor apropiaţi. Să nu ne uiţi niciodată. Noi cu siguranţă nu te vom putea uita”, a mai scris Jojo.
“P.S.: Gyuri a avut la un moment dat un personaj pe care îl jucă stâlcind cuvintele, pe Felix, în Felix şi Otilea. Mi-l amintesc cum spunea de multe ori în şir, "Genial, genial!". Nu îmi iese deloc asta din minte acum.... Se folosea de acest cuvânt cu mult umor pentru că era perioadă în care toată lumea îl utiliza greşit în tot felul de împrejurări. Gyuri chiar a fost genial. Din toate punctele de vedere”, a completat Jojo.
Florin Constantin, membru fondator al grupului Diverstis, a scris pe Facebook că odată cu decesul lui Ioan Gyuri Pascu s-a stins ”un zâmbet mare cât o lume” şi o lumânare pe care de acum încolo nu o va mai aprinde la cei vii, ci ”la cei veşnici”.
”Adio Gyuri Pascu! S-a stins un zâmbet mare cât o lume. S-a stins un artist mare cât o ţară. S-a stins o lumânare la cei vii şi de acum o voi aprinde la cei veşnici. Adio prieten drag, te vom urma într-o profundă tăcere, tristeţe şi singurătate pe care le-ai lăsat. ...”, este mesajul postat pe Facebook de Florin Constantin.
"S-a dus dragul meu Ioan Gyuri Pascu. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aibă în paza lui", scrie cântăreaţa Monica Anghel pe pagina sa de Facebook.
Cântăreaţa, care a colaborat mulţi ani cu Ioan Gyuri Pascu, a declarat, pentru News.ro, că artistul va rămâne pentru ea "Gyurică pe care l-a preţuit întotdeauna pentru sensibilitatea, profunzimea şi dragostea pe care o oferea necondiţionat".
"Ioan va rămâne în inima mea omul pe care l-am preţuit întotdeauna, pentru sufletul lui de copil", a spus Monica Anghel.