Pe aceeași temă
Statele Unite şi China au ajuns sâmbătă la un acord pentru a depune eforturi în comun împotriva schimbărilor climatice, având în vizor în special hidrofluorocarburile (HFC, freoni), gaze industriale cu efect devastator asupra stratului de ozon, informează AFP.
Într-un comunicat dat publicităţii la finalul summitului informal dintre preşedinţii Barack Obama şi Xi Jinping, cele două ţări şi-au luat angajamentul să limiteze producţia şi folosirea acestor gaze, considerate ca 'super-gaze' cu efect de seră.
Sâmbătă, 'preşedintele Obama şi preşedintele Xi au încheiat un acord ce reprezintă o nouă etapă importantă pentru lupta împotriva încălzirii globale', scrie Casa Albă într-un comunicat.
'Pentru prima dată, Statele Unite şi China vor acţiona împreună, dar şi cu alte ţări (...) pentru a reduce consumul şi producţia de hidrofluorocarburi', menţionează administraţia americană.
'O limitare globală a HFC ar putea reduce cu 90 de gigatone emisiile în echivalent CO2 până în 2050, echivalentul pentru doi ani de emisii ale tuturor gazelor cu efect de seră', subliniază Casa Albă în documentul citat.
Această iniţiativă va trece prin instituţiile Protocolului de la Montreal, considerat tratatul internaţional ecologic cel mai reuşit.
Hidrofluorocarburile sunt utilizate ca agent frigorigen, de climatizare şi în aplicaţii industriale.
Sursa: AGERPRES