Asociaţia Magistraţilor cere DEMISIA tuturor membrilor CSM si ameninta cu REVOCAREA acestora

Fara Autor | 09.01.2013

Pe aceeași temă

Reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România au solicitat, miercuri, la şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, demisia de onoare a membrilor CSM, precizând că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor fi declanşate procedurile de revocare din funcţii a tuturor membrilor CSM, relateaza Mediafax.

 

Cererea a fost formulată de către reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR) Norel Popescu şi Gabriela Baltag, care au venit miercuri la şedinţa Plenului CSM.

Aceştia au spus că cer demisia de onoare a membrilor CSM având în vedere lipsa de transparenţă şi coeziune în interiorul Consiliului.

 

Alina Ghica: Acuzatii fara probe

Judecătoarea Alina Ghica afirmă, citata de EVZ, că nu există nici un conflict între CSM şi organizaţia profesională. "Nu e nici un conflict între CSM şi AMR. La AMR trebuie să se facă alegeri pentru consiliul director, persoana care conducea dându-şi astăzi demisia!".

Magistratul arată că acuzaţiile sunt nereale "Un singur exemplu dacă ne-ar fi dat, ar fi fost altceva, dar atât timp cât se fac afirmaţii la nivel general, fără probe, nu are rost să comentăm acuzaţiile", a spus Alina Ghica.

Judecătoarea a precizat că nu este ceva ilegal faptul că a fost ales un procuror în fruntea CSM. "Atât procurorii, cât şi judecătorii sunt magistraţi. Din punctul meu de vedere discutăm într-un registru fals", a spus Ghica, amintind că Oana Hăineală nu este primul procuror care a candidat pentru această funcţie.

 

Cristi Danilet: Membrii CSM nu pot fi revocaţi pentru votul pe care îl dau în cadrul şedinţelor

 Judecătorul Cristi Dănileţ sustine ca membrii CSM pot fi revicati doar pentru abateri extrem de grave, nu pentru votul dat in sedinte. "Dacă ar fi posibil acest lucru, atunci noi nu am mai putea fi independenţi", a declarat judecătorul Dănileţ, potrivit EVZ

Mui multe judecatorii din tara au cerut revocarea lui Danilet din CSM, inclusiv cea din Brasov.

"Azi, primele judecătorii din Ardeal au respins cererea de revocarea. De exemplu Judecătoria Oradea", a spus Danilet.

Întrebat dacă îşi dă demisia de onoare, judecătorul Dănileţ a declarat: "Eu am onoare, dar nu am motiv să demisionez".

 

AMR si UNJR pun presiune si cer demisia intregului CSM

Pe de altă parte, judecătoarea Mădălina Afrăsinei, de la Tribunalul Bucureşti, reprezentant al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, a venit la şedinţa Plenul CSM, urmând să ceară amânarea luării unei decizii în ceea ce priveşte candidaturile pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.

Judecătoarea a invocat începerea Adunărilor Generale ale Judecătorilor de revocare din funcţia de membri ai CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica.

Afrăsineri a precizat că la Tribunalul Bucureşti şi la Judecătoria Sector 5 au avut loc Adunările Generale de revocare, la fel şi în Piteşti, "iar mâine urmează Clujul".

Înrebată cum vede alegerea unui procuror în funcţia de preşedinte al CSM, Afrăsinei a spus că "problema este a acestui procuror, în condiţiile în care mandatele de anul trecut au fost dezastruoase", magistratul făcând referire şi la mandatul judecătoarei Alina Ghica.

Totodată, Mădălina Afrăsinei a afirmat că "mai rău de atât nu crede că se poate, întrucât au arătat că nu sunt în stare să gestioneze problemele delicate ale sistemului".

"Mă îndoiesc că vor putea în acest an", a conchis Afrăsinei.

 

Sedinta CSM aminata din lipsa de cvorum

De la şedinţa Plenului CSM lipsesc Livia Stanciu şi Daniel Morar, care au comunicat că nu se vor prezenta, precum şi Adrian Neacsu  şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

Şedinţa Plenului CSM a fost anunţată pentru ora 15.00, pe ordinea de zi fiind şi alegerea vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Alegerea vicepreşedintelui CSM a fost amânată pentru săptămâna aceasta, după ce şedinţa din 4 ianuarie a fost suspendată din lipsă de cvorum. Atunci şi-au depus candidaturile pentru această funcţie judecătorii Alina Ghica (ce a deţinut funcţia de preşedinte în 2012-n.r.) şi Cristi Danileţ.

Anterior procedurii de desemnare a vicepreşedintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă preşedinte al Consiliului, ea începându-şi mandatul de luni, 7 ianuarie.

Luni, Judecătoria Râmnicu -Vâlcea a declanşat procedura de revocare a lui Cristi Danileţ din Consiliul Superior al Magistraturii, considerând că şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile încredinţate ca membru al CSM, din cauză că a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii instituţiei.

"În şedinţa din data de 7 ianuarie 2013, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, hotărând revocarea domnului judecător Cristi Vasilică Danileţ, membru ales din partea judecătoriilor în Consiliul Superior al Magistraturii, a declanşat procedura de revocare a acestuia, în condiţiile art. 55 alin. 4 din legea 317/2004, republicată", se arată într-un comuncat de presă al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Un demers similar va avea loc joi, 10 ianuarie, la Curtea de Apel Cluj, care va declanşa procedura de revocare din funcţia de membru al CSM a Alinei Ghica, reprezentant al Curţilor de Apel în Consiliu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22