Asociaţia Magistraţilor cataloghează ordonanţele de graţiere ale Guvernului drept inacceptabile

E.b. | 21.01.2017

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) anunţă că va prezenta Consiliului Superior al Magistraturii o serie de observaţii argumentate privitoare la /Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru graţierea unor pedepse/. Reprezentanţii AMR spun că au observat cu ”surprindere” că ”problema graţierii”, s-a transformat ”peste noapte” în ”Proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului”.

Pe aceeași temă

 

 
În opinia AMR  aşa cum a fost ”conceput, structurat şi motivat”, proiectul ”nu probează că suntem în prezenţa unei iniţiative acceptabile, în acord cu necesităţile sociale şi cu normele de drept”.

 

”AMR va prezenta Consiliului Superior al Magistraturii observaţiile argumentate cu privire la 'Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru graţierea unor pedepse', evidenţiind toate aspectele care determină, prin ele însele, concluzia că — fără să negăm iminenţa aplicării unor sancţiuni de către CEDO (deşi aici pot şi trebuie prezentate nuanţe!) şi condiţiile degradante în care sunt obligate să trăiască persoanele condamnate la pedeapsa închisorii — , acest proiect, astfel cum a fost conceput, structurat şi motivat, nu probează că suntem în prezenţa unei iniţiative acceptabile, în acord cu necesităţile sociale şi cu normele de drept”, se arată într-un comunicat transmis vineri de către Asociaţia Magistraţilor din România, conform News.ro.

 

Reprezentanţii AMR spun că au observat cu ”surprindere” că ”problema graţierii”, s-a transformat ”peste noapte” în ”Proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului”.

 

 

Dezbatere purtată cu argumente factuale şi raţionale

 

 

”AMR a observat cu surprindere că 'problema graţierii', lansată în spaţiul public la nivel de 'discuţie', pornind de la condiţiile de detenţie, cu trimitere la penalizarea României, prin hotărâri CEDO, s-a transformat peste noapte în 'Proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru graţierea unor pedepse', fiind la un pas de punerea pe ordinea de zi a Guvernului”, se arată în comunicat.

 

Reprezentanţii AMR susţin că ”în vederea găsirii celei mai bune forme pentru o asemenea lege a graţierii” este necesară o dezbatere publică, ”purtată cu argumente factuale şi raţionale”.

 

”Întocmirea şi punerea în circuit a 'Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru graţierea unor pedepse', în grabă, la 18 ianuarie 2017, cu stabilirea datei de 24 ianuarie 2017 (a se vedea site-ul M.J.), ca termen limită pentru 'propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii', nu relevă intenţia unei dezbateri publice serioase asupra acestuia, ci, mai degrabă, ignorarea principiului transparenţei de către iniţiatorul proiectului (din 18 în 24 ianuarie 2017 fiind numai trei zile lucrătoare)”, spune AMR.

 

Magistraţii spun că Guvernul nu poate fi iniţiatorul unei legi privitoare la graţiere.

 

”AMR constată, de asemenea, că prevederea clară potrivit căreia graţierea colectivă se acordă prin 'lege' a constituit un 'amănunt' de tehnică legislativă care nu s-a considerat necesar a fi respectat, cu toate că art. 13 alin. 1, 2 din Legea 54/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii vorbeşte despre 'legea de graţiere', iar art. 15 alin. 1, 2 stabileşte procedura, potrivit căreia, 'În cazul iniţierii legii de graţiere de către Guvern, sarcina elaborării proiectului de lege revine Ministerului Justiţiei. Administraţia Naţională a Penitenciarelor poate face propuneri motivate Ministerului Justiţiei în vederea iniţierii unei legi de graţiere'. Prin urmare, Guvernul nu poate fi decât 'iniţiatorul' acestei legi”, se arată în comunicatul AMR.

 

Asociaţia Magistraţilor ”atrage atenţia” că argumentul referitor la iminenţa aplicării unor sancţiuni de către CEDO şi la condiţiile grele şi degradante în trăiesc deţinuţii ”nu justifică lipsa unei evaluări preliminare a impactului (făcută în regim de urgenţă!), după cum nu justifică nici trecerea de la afirmaţii generale, făcute de oamenii politici în spaţiul public, la un proiect de ordonanţă de Guvern, căruia, până să ne dezmeticim, îi expiră termenul de dezbatere publică”.

 

Reprezentanţii AMR susţin că unele prevederi ”pun în discuţie fundamentul şi voinţa politică materializate în acest proiect de act normativ” şi consideră că sunt necesare justificări concrete” care să înlăture atât ”suspiciunile opiniei publice”, cât şi ”diferenţele de regim juridic neexplicate”.

 

Magistraţii dau ca exemplu dispoziţia prin care se acordă, prin excepţie, graţierea parţială fără ca persoana condamnată să plătească despăgubirile la care a fost obligată de instanţă şi spun că o justificare în acest caz s-ar putea găsi doar pentru persoanele care suferă de boi incurabile, în faze terminale.

 

 

Liberare condiţionată mascată

 

 

”Justificare, fără explicaţii suplimentare, ar putea fi găsită doar pentru persoanele diagnosticate cu boli incurabile, în faze terminale — în timp ce, de exemplu, pentru femeile însărcinate, există instituţia amânării sau întreruperii executării pedepsei”, se arată în comunicatul AMR.

 

De asemenea, reprezentanţii AMR susţin că în cazul excepţiei ”privind lipsa oricărei obligaţii de acoperire a prejudiciului produs prin infracţiune, de către persoanele care au împlinit vârsta de 60 de ani, nu se aduce nicio argumentare viabilă, cu atât mai mult cu cât, dacă o astfel de persoană beneficiază de graţiere totală, are obligaţia plăţii despăgubirilor pentru prejudiciul provocat prin infracţiune. În acest fel, se poate pune problema unei liberări condiţionate mascate, dar cu efecte sigure, dat fiind că o cerere de liberare condiţionată (după executarea a 1 din pedeapsa cu închisoarea) poate fi admisă sau respinsă, în funcţie de înscrisurile dosarului (acoperirea prejudiciului produs prin infracţiune fiind, însă, o condiţie necesară), în timp ce proiectul ordonanţei de graţiere asigură ieşirea din închisoare, în condiţiile arătate”.

 

 

 

Graţierea parţială pentru infracţiunile de corupţie

 

 

Magistraţii mai spun că nu există o prevedere care să împiedice graţierea parţială pentru infracţiunile de corupţie, cum este în cazul celei totale, ”ceea ce înseamnă că de aceasta beneficiază şi persoanele condamnate pentru infracţiuni de corupţie şi, mai mult decât atât, acestea nu au nici obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă”.

 

AMR evidenţiază că toate infracţiunile de evaziune fiscală ”destul de rar întâlnite în practică” sunt exceptate de la graţierea totală, în timp ce infracţiunile de evaziune fiscală ”pentru care s-a pronunţat majoritatea condamnărilor” nu sunt exceptate.

 

”Este adevărat că, în măsura în care graţierea este gândită ca un act de clemenţă colectivă destinat infracţiunilor cu un grad redus de pericol social, plata prejudiciului nu ar trebui să constituie o condiţie esenţială, dar, întrucât, în proiect, se pune inclusiv problema graţierii parţiale a pedepselor pentru infracţiuni de corupţie — situaţie cu care AMR nu este de acord, astfel cum a afirmat! — 'scăparea' constând în nestabilirea unui prag valoric peste care plata prejudiciului să fie o condiţie necesară pentru incidenţa actului normativ de clemenţă este de neconceput, chiar şi la nivel de principiu”, se mai arată în comunicat.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22