Atentat terorist în Utrecht, Olanda. 3 morți și 5 răniți. Suspectul este un turc de 37 de ani

Laurentiu Gheorghe | 18.03.2019

Cel puțin trei persoane au murit, iar mai multe persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc luni dimineață într-un tramvai potrivit primarului din Utrecht.

Pe aceeași temă

UDATE: Poliția din Utrecht a anunțat pe Twitter că nu nouă, ci cinci persoane au fost rănite în atacul armat.

Autoritățile cred că suspectul a fugit cu un Renault Clio roșu, furat cu puțin timp înainte de atac, relatează AD.nl.

Poliția a percheziționat un apartament din apropierea locului unde a fost găsită abandonată mașina.

Poliția din Utrecht a declarat că îl caută în aceste momente pe Gökman Tanis, principalul suspect al atacului armat de luni, în urma căruia trei persoane au murit, iar nouă au fost rănite.

Trei dintre cei nouă răniți sunt în stare critică, a declarat primarul Utrechtului Jan Van Zanen, conform nu.nl

În acest moment, se presupune că Gökman Tanis a fost judecat pe 4 martie pentru un viol pe care îl săvârșise în vara lui 2017.

În urma acestui atac, autorităţile olandeze din provincia Utrecht au decis ridicarea alertei antiteroriste la nivelul maxim. Coordonatorul Naţional Antiterorism a anunţat că s-a decis ridicarea nivelului de alertă în provincie deoarece suspectul este încă în libertate.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22