Pe aceeași temă
Surse din rândul liberalilor ieşeni au precizat, conform News.ro, că fostul co-preşedinte PNL Vasile Blaga a participat la audioconferinţa cu şefii de filiale, desfăşurată în urmă cu două zile, şi că discuţiile au fost, pe alocuri, mai tăioase, dar fără ca Blaga să se răstească la colegii săi de partid.
Aceleaşi surse au precizat că, după ce, la întrebarea privind modul cum se desfăşoară campania electorală, i s-a răspuns că "merge bine", Blaga s-ar fi enervat şi ar fi replicat: "Merge bine pe dracu".
Discuţiile au fost, pe alocuri, mai tăioase, dar fără ca Blaga să se răstească la colegii săi de partid.
"El nu mai este lider, nu conduce campania, se implică din postura de membru de partid. Cunoaşte foarte bine cum merge o campanie electorală, are experienţă, îi ştie pe liderii din teritoriu. E vorba de mobilizarea în teritoriu. Nu s-a răstit la cei din judeţe, poate că pe alocuri a fost mai tăios”, a spus un reprezentant al PNL Iaşi.
Blaga s-ar fi enervat totuşi când a întrebat un lider din sudul ţării cum merge campania electorală. "A întrebat cum merge campania, iar răspunsul a fost «Merge bine», la care Blaga a replicat «Merge bine pe dracu»”, au mai afirmat sursele liberale ieşene.
Blaga a demisionat, la sfârşitul lunii septembrie, din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare, după ce a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, în acest dosar fiind urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012 Blaga ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul edil.
Vasile Blaga declara, în 1 octombrie, că a fost rugat de colegi să se implice în partid în perioada de campanie electorală, astfel că o să îşi facă treaba şi o să facă ceea ce ştie.
”Asta o să fac, ca membru simplu al partidului, o să îmi fac treaba şi o să fac ceea ce ştiu, inclusiv în campanie”, a spus el.