Pe aceeași temă
Procurorul general desființează modificările lui Tudorel Toader. El atrage atenția că crearea unei direcții specializate pentru cercetarea magistraților este de natură a sugera că problema corupției s-ar afla, de fapt, în corpul magistraților și nu în exterior, fiind singura categorie profesională din România pentru care ar urma să se creeze o structură specială. Amintim că Tudorel Toader a anunțat că magistrații corupți nu vor fi anchetați de DNA ci va înființa la Parchetul General o direcție specială pentru anchetarea magistraților corupți. Toader dublează, astfel, atribuțiile DNA, lăsând-o fără obiectul muncii cel puțin pe secțiunea destinată anchetăriii magistraților. Comuniștii, pentru a anihila activitatea unei instituții prea puternice, o dublau în atribuții prin crearea de structuri paralele.
Ministerul Public a luat act cu suprindere și îngrijorare de modificările anunțate de ministrul Justiției și asupra cărora procurorii nu au fost consultați în prealabil.
În acest sens, tragem un semnal de alarmă în legătură cu următoarele modificări:
- crearea unei direcții specializate pentru cercetarea magistraților (sugerând că problema corupției se află în corpul magistraților și nu în exterior, fiind singura categorie profesională din România pentru care ar urma să se creeze o asemenea structură);
- trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției, numit politic (precizăm că, în ceea ce privește procurorii, Inspecția Judiciară a fost cel mult în subordinea procurorului general, niciodată sub tutela ministrului Justiției);
- respingerea propunerii formulate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenței Justiției, de numire a funcțiilor de conducere de la vârful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, propunere agreată și de MCV, constând într-o procedură de selecție transparentă a candidaților, realizată de către CSM, care ar face propunerea, cu avizul ministrului Justiției, numirea fiind făcută de președintele României.
Totodată, atrag atenția în mod îngrijorător și alte modificări care vor bulversa sistemul judiciar, precum:
- modalitatea de admitere la Institutul Național al Magistraturii,
- promovarea pe loc,
- condițiile răspunderii magistraților.
Precizăm că proiectul de modificare a legilor Justiției nu ne-a fost transmis până la acest moment și, după ce vom lua cunoștință de conținutul integral al acestuia, vom formula un punct de vedere complet, se spune în comunicatul remis presei de Parchetul General după conferința de presă a ministrului Tudorel Toader în care și-a făcut publice modificările pe care intenționează să le aducă legilor Justiției.
(sublinierile aparțin redacției)