Aurel Stanciu, directorul genral ROMATSA, si-a dat demisia, ministrul Transporturilor le cere sindicalistilor sa renunte la greva

Fara Autor | 28.08.2015

Pe aceeași temă

La puțin timp după ce instanța a confirmat dreptul controlorilor aerieni de a face grevă, Aurel Stanciu și-a dat vineri demisia din funcția de director general al ROMATSA, iar ministrul Transporturilor, Iulian Matache, le-a cerut sindicaliștilor  și conducerii regiei să continue negocierile, să semneze contractul colectiv de muncă și să renunțe la grevă.

 

“În urma demisiei din funcția de director general, prezentate astăzi (vineri - n.r.) de domnul Ion-Aurel Stanciu, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație - ROMATSA, solicit atât sindicatului cât și conducerii regiei continuarea negocierilor pentru încheierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă și mai ales renunțarea la greva generală. Consider că în condițiile actuale este inutil acest protest care afectează activitatea din domeniul aerian și confortul cetățeanului”, a declarat Iulian Matache, citat într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

 

Sindicaliștii de la ROMATSA au anunțat luni că vor declanșa grevă generală pe 1 septembrie 2015, de la ora 11,00, dacă autoritățile nu vor rezolva până atunci problemele cu care se confruntă salariații, a relatat Agerpres.

 

Regia ROMATSA a depus, în data de 25 august, la Tribunalul București, solicitare pentru constatarea nelegalității grevei angajaților. Solicitarea a fost respinsă vineri de Tribunal. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

 

CITIȚI ȘI: Sindicalistii de la ROMATSA vor declansa greva generala de la 1 septembrie, dupa ce justitia a declarat initiativa legala

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22