Pe aceeași temă
Ministrul Darius Vâlcov, depunând jurământul de credință
Procurorii anticorupție cer o nouă încuviințare, pentru urmărirea penală și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, de data aceasta pentru operațiuni financiare efectuate în exercițiul funcției de senator și ministru în Guvernul României, anunță DNA.
Anunțul DNA a venit la numai câteva minute după ce Comisia juridică și de imunități a Senatului a dat aviz negativ pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Vâlcov în dosarul în care DNA îl acuză că ar fi luat mită de aproape 2 milioane de euro, pe vremea când era primar la Slatina.
În timp ce era senator, ministrul Bugetului și, apoi, ministrul Finanțelor, Vâlcov a efectuat operațiuni financiare (acte de comerț), incompatibile cu funcția, a încheiat tranzacții financiare și a utilizat informații obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, potrivit unui comunicat DNA.
“Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși”, potrivit DNA
Averea obținută din aceste activități a fost descoperită în seiful unui apropiat al fostului ministru:
- 90.000 dolari,
- 1.323.850 lei,
- 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,
- un tablou cu ramă aurie, inscripționat RENOIR,
- un tablou inscripționat JEAN COCTEAU,
- o pictură pe lemn, inscripționat AUREL ACASANDREI.
Cursul BNR arată că un gram de aur valorează marți, 24 martie, 153,7239 lei, ceea ce înseamnă că lingourile lui Vâlcov totalizează 461.160 lei (peste 100.000 euro).
Evenimentul zilei scrie că tabloul semnat Renoir poartă inscripția “casei de licitaţii Cornette de Saint Cyr, de unde s-a cumpărat tabloul, şi data achiziţiei 28 martie 2013.
Potrivit site-ului casei de licitaţie, la acea dată a fost vândut tabloul Femme nue couchee- Nud de femeie culcată, pictat în 1892. Acesta avea preţul de vânzare estimat între 80 000 - 100 000 de euro, şi a fost vândut cu 114.963 de euro.”
Potrivit publicatiei imperativ.ro, seiful se afla în casa din Osica de Sus a părinților lui Alin Sălcianu Calotă, şef Serviciu Executări Silite din cadrul Direcţiei Economice a Primăriei Slatina, unul dintre locotenenții lui Vâlcov.
După declarația de avere, familia lui Vâlcov pare una modestă: el și soția sa, Lavinia Șandru, nu dețin nicio proprietatea imobiliară (teren, apartament, casă etc.)
Au un singur autoturism, un Jeep Wrangler aparținând Laviniei Șandru, și bijuterii și obiecte de artă în valoare de 62.000 lei.