Avertizările Comisiei de la Veneţia, legate de Constituţie

Fara Autor | 23.10.2013

Pe aceeași temă

Pentru ca modificarea Legii fundamentale să se mai poată face anul viitor, proiectul final ar trebui trimis Comisiei de la Veneţia cel mai târziu în ianuarie 2014, potrivit ziarului România Liberă.
 
Plenul Curţii Consti­tuţionale a amânat discuția privind sesizarea preşedintelui Traian Băsescu pe modificările aduse în Parlament Legii referendumului pentru 14 noiembrie. De verdictul la care vor ajunge judecătorii CCR depinde dacă USL va renunţa la revizuirea Constituţiei, date fiind constrângerile existente, dar şi tensiunile din coaliţia la putere.
 
Variante şi efecte
 
Dacă judecătorii CCR vor decide pe 14 noiembrie că modificările aduse Legii referendumului sunt constituţionale, atunci rămâne valabilă posibilitatea ca un referendum de revizuire să aibă loc o dată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale de anul viitor. Aceasta deoarece, pe de o parte, există o decizie anterioară a CCR, potrivit căreia o scădere a pragului de validare a unui referendum poate fi aplicată doar la un an de la intrarea în vigoare a legii, iar pe de alta, liderii USL au susţinut că nu vor propune populaţiei revizuirea Constituţiei decât dacă se va putea organiza un referendum cu prag de 30%.
 
Avand în vedere amânarea luării unei decizii și pronunţarea în maximum două săptămâni, cu un verdict tot favorabil, mai există o şansă ca revizuirea să se suprapună cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, dacă scrutinul va fi la sfârşitul lunii noiembrie 2014, şi nu mai devreme.
 
Dacă judecătorii CCR vor decide însă că modificările Legii referendumului nu sunt constituţionale, atunci revizuirea este practic pusă în cui. Nu de alta, dar Legea referendumului s-ar întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu Legea fundamentală şi nu mai există posibilitatea organizării referendumului o dată cu primul tur, astfel încât să fie respectată şi perioada de un an impusă de Curte. Că revizuirea Constituţiei nu mai pare să fie o prioritate a USL, mai ales că mai toţi politicienii importanţi nu mai cred că USL va exista prea mult, este o altă discuţie.
 
Avertizări din partea Comisiei de la Veneţia
 
Dincolo de implicaţiile ce decurg din decizia CCR, liderii USL trebuie să fie atenţi şi la constrângerile de timp derivate din procedura consultării Comisiei de la Veneţia. Mai precis, preşedintele acestui for, Gianni Buquicchio, a avertizat că proiectul final de revizuire ar trebui să ajungă la Comisie cel mai târziu în ianuarie 2014 pentru ca revizuirea să poată avea loc anul viitor. „Da, în ianuarie, pentru că în februarie este puţin cam târziu, pentru că avem nevoie de ceva timp pentru a discuta cu autorităţile române şi cu societatea civilă“, a explicat Buquicchio pentru Mediafax.
 
Cât despre modificările ce ar putea fi aduse Constituţiei, Buquicchio consideră că ar trebui reglementată procedura de suspendare a preşedintelui, în sensul ca decizia să aparţină unei instanţe, şi nu Parlamentului.
 
Anterior, autorităţile de la Bucureşti s-au angajat să trimită proiectul de revizuire până la sfârşitul lunii septembrie, dar totul a fost amânat din cauza necunoscutelor legate de pragul la referendum. Tot preşedintele Comisiei de la Veneţia a lansat un avertisment şi pentru Guvernul Ponta, arătând că sunt adoptate prea multe ordonanţe de urgenţă. „Anul acesta au fost deja 92, este deja prea mult. Asta înseamnă în jur de o ordonanţă la fiecare trei zile. În nici o altă ţară nu există o astfel de situaţie“, a precizat Buquicchio.
 
sursa: romania libera
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22