Aviaţia militară israeliană a atacat poziţii pe teritoriul Siriei

Fara Autor | 01.11.2013

Pe aceeași temă

Aviaţia militară israeliană a efectuat două raiduri pe teritoriul Siriei, în regiunea Damasc şi în provincia Latakia, afirmă un oficial din cadrul Administraţiei Barack Obama, citat de CNN.

Un oficial din cadrul Administraţiei Barack Obama a declarat pentru CNN că avioane militare israeliene au atacat o bază militară din portul sirian Latakia.

Potrivit oficialului citat, raidul aerian a vizat rachete şi alte echipamente militare care, potrivit Israelului, urmau să fie transferate mişcării şiite libaneze Hezbollah, aliată cu regimul Bashar al-Assad. Oficialul american a preferat să rămână anonim.

Atacul nu a fost confirmat de Guvernul israelian.

Postul tv Al-Arabiya a relatat că aviaţia militară israeliană a atacat două poziţii din Siria în cursul nopţii de miercuri spre joi - în oraşul-port Latakia şi în Damasc.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.

Sursa" Mediafax

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22