Avocaţii lui Diaconescu declara ca au măsuri de protecţie faţă de băncile creditoare ale Oltchim

Fara Autor | 27.09.2012

Pe aceeași temă

Avocaţii lui Dan Diaconescu spun că au "măsuri de protecţie" în legătură cu eventualitatea în care băncile creditoare ale Oltchim vor dori să blocheze conturile Oltchim, din cauza datoriilor, conform Mediafax.

 

"Avem măsuri de protecţie şi în legătură cu Petrom, BCR şi în legătură cu băncile", a declarat joi Daniel Fenechiu, unul dintre avocaţii lui Diaconescu, fără să dea detalii.

Fenechiu a adăugat că joi discuţiile cu OPSPI vor viza cererea lui Dan Diaconescu prin acesta a solicitat de la OPSPI asigurări că societăţile deţinute de Ministerul Economiei la care Oltchim are datorii nu vor solicita intrarea companiei în insolvenţă, după vânzarea acţiunilor.

"Sunt mai multe discuţii astăzi. Aşteptăm răspunsul autorităţilor in legătură cu moratoriul exitent de un an de zile, astfel încât timp de un an să nu avem probleme cu firmele de stat deţinute de minister", a adăugat Fenechiu.

 

Dan Diaconescu a cerut miercuri OPSPI să asigure plata salariilor restante ale angajaţilor combinatului Oltchim, să stabilească modalitatea concretă privind preluarea Arpechim şi să garanteze că niciun creditor de stat nu va cere insolvenţa combinatului după semnarea contractului de preluare a acţiunilor.

Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22