Avocat: Oprescu va da, luni, prima declaratie in fata procurorilor. DNA extinde acuzatiile

I. P. | 24.10.2015

Este posibil ca procurorii să extindă cercetările în cazulprimarului suspendat Sorin Oprescu, ținând cont că celelalte persoane acuzate în acest dosar sunt acum acuzate și de evaziune fiscală, a declarat sâmbătă avocatul Alexandru Chiciu, citat de Mediafax.

Pe aceeași temă

Avocatul a explicat că anticipează o posibilă extindere a cercetărilor în cazul lui Oprescu pe baza faptului că procurorii anticorupţie verifică celelalte persoane din dosar cu privire la fapte de evaziune fiscală. Astfel, potrivit lui Chiciu, raportat la mersul anchetei, este posibil ca şi în cazul lui Sorin Oprescu să se facă o extindere a acuzaţiilor, menţionând că anchetatorii nu i-au anunţat despre vreun demers în acest sens.

 

"În toate dosarele mari, s-a mers iniţial cu o acuzaţie şi, după 30, 40, 50 de zile, procurorii au procedat la extinderi ale acuzaţiilor, în preajma momentelor în care au prelungit arestarea. Miercuri, în mod normal, ar trebui să se facă o nouă cerere de prelungire şi atunci, având în vedere practica procurorilor anticorupţie, la rândul meu, intuiesc faptul că vor proceda în acest sens", a arătat Chiciu, citat de Mediafax.

 

Avocatul a mai spus că Sorin Oprescu, acum stabilizat medical, este pregătit să dea prima declaraţie în faţa anchetatorilor DNA în acest dosar, iar o solicitare în acest sens va fi făcut săptămâna viitoare la DNA.

 

"Voi solicita procurorilor, săptămâna viitoare, audierea lui Sorin Oprescu în legătură cu elementele şi acuzaţiile aduse de DNA până în acest moment, audiere ce nu a avut loc până acum la procuror, ci doar în faţa judecătorilor de depturi şi libertăţi. Este stabilizat medical din acest punct de vedere şi suntem pregătiţi pentru această chestiune", a adăugat Chiciu.

 

Avocatul a mai arătat că, din punctul de vedere al apărării lui Sorin Oprescu, "ancheta are un curs unidirecţional", în sensul în care, deşi s-au solicitat patru martori ce puteau confirma teza apărării, aceştia au fost respinşi, la fel fiind respinsă şi confruntarea cu denunţătorul. În acest context, apărarea vrea să trimită o sesizare la CEDO.

 

CITIȚI ȘIWigler, fostul consilier al lui Oprescu, recunoaşte că a luat mită şi cere sa fie eliberat

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22