Avocat reținut de DIICOT. Acuzaţia: fals în înscrisuri, favorizarea faptuitorului

E.b. | 12.08.2017

Doi bărbați, dintre care unul avocat în Baroul București, au fost reținuți pentru 24 de ore pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și favorizarea, respectiv instigare la favorizarea făptuitorului, potrivit DIICOT.

Pe aceeași temă


 
    
DIICOT / Comunicat 

12.08.2017


La data de 11.08.2017  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioada de 24 de ore a inculpaților Coltuc Marius Vicenţiu pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și Olteanu Mihai Adrian,pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la favorizarea făptuitorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

 

În cauză exista suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie-mai 2017, inculpatul Olteanu Mihai Adrian împreună cu o altă persoană interesată, care la aceea dată aveau cunoştinţă de arestarea unui inculpat cercetat de către DIICOT şi probabilitatea ca acesta să declare ceva şi cu privire la alte persoane implicate în activitatea infracţională, printre aceştia fiind şi persoana interesată, l-au contactat pe inculpatul Coltuc Marius Vicenţiu – avocat în cadrul Baroului București solicitându-i acestuia să încerce să vorbească cu inculpatul arestat şi să se intereseze la acesta şi la instanţă de stadiul şi obiectul dosarului în care acesta era cercetat,respectiv persoanele vizate, inclusiv existenţa sau nu a unor declaraţii cu privire  la persoana interesată.

 

Din actele de cercetare penală efectuate în cauză, a rezultat că inculpatul Coltuc Marius Vicențiu a efectuat cele solicitate, procedând la falsificarea prin contrafacerea scrierii, subscrierii şi atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului a mai multor înscrisuri sub semnătură privată, respectiv contract de asistenţă juridică, act adiţional la acesta, precum şi două împuterniciri avocaţiale aferente, prin care a arătat în mod nereal calitatea de avocat ales în cauza instrumentată de către DIICOT, obținând și furnizând date și informații persoanei interesate.

 

În cursul zilei de astăzi inculpaţii urmează să fie prezentaţi Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Cauza este instrumentata impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul DCCO-SCCI.

 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie, se arată în comunicatul DIICOT.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22