Avocatul lui Dan Diaconescu despre Oltchim: Am mai cerut niste date fiscale si stadiul litigiilor aflate pe rol

Fara Autor | 24.09.2012

Pe aceeași temă

Negocierile dintre reprezentantii OPSPI si avocatii lui Dan Diaconescu au fost intrerupte. "Am solicitat o pauza de o ora si jumatate", a declarat Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu, informeaza HotNews.ro.

Fenechiu a mai spus ca au solicitat reprezentantilor statului niste date de natura fiscala si informatii privind stadiul datoriilor si stadiul litigiilor aflate pe rol. Fenechiu sustine ca acestea sunt date care nu pot fi gasite in informarile Oltchim catre BVB.

Dan Diaconescu nu a avut niciodata banii pentru privatizarea Oltchim, a declarat luni premierul Victor Ponta, care a spus ca "de astazi circul trebuie sa inceteze", iar guvernul are obligatia sa reporneasca procesul de vanzare pentru a realiza o privatizare de succes la inceputul anului viitor.

"De astazi circul trebuie sa inceteze, luam act de faptul ca cineva si-a batut joc de oamenii de la Oltchim, ca altcineva, Videanu si ai lui l-au bagat in fata pe Dan Diaconescu", a spus Victor Ponta.

El a precizat ca guvernul are obligatia, incepand de acum, sa realizeze planurile de salvare a combinatului pentru urmatoarele sase luni, astfel incat la inceputul anului viitor sa se poata incheia o "privatizare de succes cu o companie seriosa".

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22