Pe aceeași temă
Sesizarea Avocatului Poporului, fostul europarlamentar ALDE Renate Weber, survine ieșirii ALDE din coaliția de guvernare cu PSD decisă în urmă cu două zile.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
În motivarea sa, Avocatul Poporului invocă mai multe motive pentru sesizarea CCR:
încălcarea exigențelor privind delegarea legislativă,
lipsa urgenței și a situației extraordonare care să justifice adoptarea Codului administrativ prin OUG,
inversarea raportului de control dintre parlament și guvern privind controlul parlamentar al guvernului
înlăturarea, din condițiile generale pentru ocuparea funcției de membru al guvernului, a condiției incompatibilității, ceea ce produce consecințe negative prin fragilizarea statutului membrilor Guvernului și a instituției în ansamblu.
Motivele invocate de Avocatul Poporului
1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 contravine art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece nu răspunde exigențelor Constituției privind delegarea legislativă, astfel cum aceasta a fost dezvoltată prin jurisprudența Curții Constituționale.
În urma analizării actului normativ, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că în cuprinsul ordonanței sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură și nu sunt nici interdependente cu motivele invocate de Guvern în susținerea urgenței și situației extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanțe.
Avocatul Poporului consideră că maniera aleasă pentru soluționarea situației administrației publice centrale și locale din România nu este adecvată, întrucât mecanismul legislativ al ordonanței de urgență prezintă un regim aparte, care ar trebui să fie folosit în situații extraordinare, urgente și a căror reglementare nu poate fi amânată.
Or, situația care a generat adoptarea acestei ordonanțe de urgență este deja de notorietate și a cunoscut anterior mai multe inițiative legislative, ultima fiind, în acest sens, cea inițiată în Parlamentul României, în cursul anului 2018 (PL-x nr. 369/2018 Proiect de Lege privind Codul administrativ al României), care a încetat prin respingerea definitivă de Camera Deputaților a proiectului de lege.
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 contravine prevederilor constituționale ale art. 69 privind mandatul reprezentativ, ale art. 109 referitoare la răspunderea membrilor Guvernului și ale art. 111 alin. (1) privind controlul parlamentar al activității Guvernului.
Din examinarea argumentelor utilizate de Guvern pentru justificarea demersului legislativ în calitate de legiuitor delegat, Avocatul Poporului constată că se tinde la inversarea raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern.
Niciodată situația extraordinară si urgența unui demers legislativ delegat nu pot fi acceptate ca o sancțiune a eșecului procesului de legiferare derulat de Parlament, acesta fiind reprezentantul poporului și unica autoritate legiuitoare.
Principiul colaborării loiale dintre instituțiile și autoritățile statului nu înlătură funcția de control pe care Parlamentul o are asupra Guvernului și nu inversează acest control.
3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 contravine art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, în speță Guvernul.
Analizând noua soluție legislativă, Avocatul Poporului constată că din condițiile generale pentru ocuparea funcției de membru al Guvernului a fost înlăturată condiția incompatibilității, ceea ce produce consecințe negative prin fragilizarea statutului membrilor Guvernului și a instituției în ansamblu.
Eliminarea condiției de ocupare a funcției de către o persoană aflată într-unul din cazurile de incompatibilitate poate conduce la situații de fapt în care o persoană decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică în aplicarea Legii nr. 176/2010, să fie numită în funcția de membru al Guvernului doar pentru ca mai apoi, când se constată interdicția, să înceteze calitatea de membru.
Similar, oferirea unui termen de 15 zile după învestire pentru a ieși din situația de incompatibilitate, afectează în mod negativ credibilitatea unei instituții fundamentale a statului, întrucât permite declanșarea procedurilor constituționale prevăzute de art. 103-104 (care implică Președintele României, prim-ministrul și Parlamentul), în considerarea unei persoane aflate într-o situație de incompatibilitate.
Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios Constituțional – Excepții de neconstituționalitate – 2019. Pentru informații suplimentare, puteți lua legătura cu purtătorul de cuvânt al instituției, Matei Vîrtosu, pe mail [email protected] sau mobil 0728 212 811.